Nou

Primii șase pasageri vaccinați anticovid la Aeroportul „Ștefan cel Mare” au fost de la zborul Luton-Suceava

Un nou centru de vaccinare anticovid a fost deschis, vineri, în Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava. O echipă mobilă de la centrul de vaccinare din Salcea va fi prezentă în aeroport la toate zborurile de sosire. Tipurile de vaccin utilizate sunt Pfizer BioNtech și Johnson&Johnson, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă.
Primii 6 pasageri care s-au vaccinat în aeroport au fost de la zborul din Marea Britanie, Luton-Suceava. Cinci dintre ei s-au vaccinat cu Johnson&Johnson și unul cu Pfizer.
Subliniem că vaccinarea la aeroport este posibilă doar la sosirea la Suceava, nu și la zborurile de îmbarcare.
Gabriela Băncilă a mai spus că în cursul zilei de 3 iunie s-au vaccinat în județul Suceava 1.139 persoane, dintre care 5 copii cu vârste între 12 și 16 ani. Cele mai multe persoane s-au vaccinat la centrul de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, de care aparține și linia de la Universitatea „Ștefan cel Mare” – 169 de persoane. În cabinetele medicilor de familie, care utilizează vaccinul Johnson&Johnson, s-au vaccinat 153 de persoane.

Recomandări

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.000 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, anunță începerea unui nou proiect pentru dezvoltarea Aeroportului „Ștefan cel Mare”

La Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava se va construi un parc fotovoltaic printr-o investiție de peste 8,3 milioane de lei

Echipa de handbal a Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava a cucerit al nouălea titlu universitar consecutiv