Suceava Parking

Plata parcărilor cu taxă din Suceava poate fi făcută printr-o aplicație de mobil dedicată, de la 1 octombrie



Aplicatia Suceava Parking
Aplicatia Suceava Parking

Începând cu luna octombrie, sucevenii pot să își achite simplu și ușor parcarea autovehiculelor în parcările cu plată ale municipiului, folosind o aplicație de mobil dedicată – SUCEAVA PARKING, prin intermediul cardurilor bancare, respectiv prin SMS. Aplicația este disponibilă atât pentru telefoanele cu sistem de operare Android cât și pentru cele cu IOS (Iphone), fiind necesară crearea unui cont de utilizator, folosind o adresă validă de email. Suceava Parking este o aplicație gratuită oferită de Primăria Municipiului Suceava în parteneriat cu Fida Solutions, pentru plata parcărilor.
„Suceava se află într-o etapă de tranziție către statutul de oraș inteligent, cea a includerii tehnologiei moderne în utilizarea serviciilor publice. Aplicația recent lansată recunoaște zona, afișează tariful aferent acesteia, emite notificări în momentul plății unui tichet, înainte cu 5 minute de expirarea lui și în momentul expirării acestuia. Se pot adăuga mai multe numere de înmatriculare și selecta doar unul, pe cel al autoturismului pentru care se face parcarea. Operațiunile sunt securizate, tranzacțiile fiind realizate prin intermediul unui procesator de plăți”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Pentru cei care nu vor să își instaleze aplicația, se poate face plata și prin SMS direct, la 7742.
Taxele aplicabile în parcările supraterane și subterane din municipiul Suceava sunt:
– taxa orară – 2 lei/oră inclusiv TVA prin emitere tichet de la parcometru pentru parcările supraterane și 1 leu/oră inclusiv TVA pentru parcările subterane.
– Taxa prin SMS: 0,25 euro plus TVA pentru jumătate de oră, 0,45 euro plus TVA pentru o oră, 0,9 euro plus TVA pentru două ore, 1,8 euro plus TVA pentru patru ore și 3,6 euro plus TVA pentru opt ore.
– Taxa cu cardul – 1,4 lei cu TVA inclus pentru o jumătate de oră; 2,5 lei cu TVA inclus pentru o oră; 5 lei cu TVA inclus pentru două ore; 10 lei cu TVA inclus pentru patru ore; 20 lei cu TVA inclus pentru opt ore.
Pentru rețeaua Orange se va adăuga un cost de 0,06 euro, costul SMS-ului.
La plata prin SMS sau prin card costurile sunt mai mari, dar taxa încasată de municipalitate este aceeași, diferența constând în taxele serviciilor puse la dispoziție de furnizori.


Viceprimarul Lucian Harșovschi susține includerea tehnologiei moderne în utilizarea serviciilor publice
Viceprimarul Lucian Harșovschi susține includerea tehnologiei moderne în utilizarea serviciilor publice
Automate pentru plata parcarilor cu taxă din Suceava
Automate pentru plata parcarilor cu taxă din Suceava
Aplicatia Suceava Parking
Aplicatia Suceava Parking


Recomandări

Vasile Rîmbu anunță parcometre ultramoderne în Suceava, după ce o localnică a reclamat că aparatele actuale „fură” la timpul de staționare

CJ Suceava va recupera 80.000 de euro din investiția făcută în amenajarea punctului de belvedere Skywalk Piatra Șoimului de pe Rarău

CJ Suceava va recupera 80.000 de euro din investiția făcută în amenajarea punctului de belvedere Skywalk Piatra Șoimului de pe Rarău
CJ Suceava va recupera 80.000 de euro din investiția făcută în amenajarea punctului de belvedere Skywalk Piatra Șoimului de pe Rarău

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare
Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare