Inițiativă

Nume de artiști și de domnitori pentru sălile din Consiliul Județean Suceava

– Consilierii județeni suceveni ar putea să-și țină ședințele în sala „Ion Irimescu”, în timp ce sala cu vitralii a acestei instituții s-ar putea denumi „Ștefan cel Mare”
Consilierii județeni suceveni au sarcina ca până la următoarea ședință a deliberativului să „cântărească” oportunitatea denumirii mai multor săli din cadrul Consiliului Județean Suceava cu numele unor artiști și domnitori români. Propunerea a venit din partea președintelui CJ Suceava, Gavril Mîrza, care a înaintat ideea denumirii sălii de consiliu după numele maestrului Ion Irimescu. În condițiile în care această inițiativă și-ar găsi adepți printre consilieri, este posibil ca pe lână sala Ion Irimescu, în Consiliul Județean Suceava să mai existe sălile Ciprian Porumbescu („sala ovală” din apropierea celei pentru ședință), Mihail Sadoveanu (o sală aflată la parterul instituției) și Sala Europa (actuala sală 58). Cum era de așteptat, nu a fost uitat nici domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare, numele acestuia urmând fi atribuit sălii cu vitralii din cadrul Consiliului Județean. Mai mult, după propunerea făcută de președintele CJ Suceava, consilierul Roman Stecyk a venit cu propunerea ca fiecare dintre sălile ce urmează a primi nume noi să fie personalizate, astfel încât „fiecare dintre acestea să aibă ceva specific fiecărei denumiri noi pe care a primit-o”.

Recomandări

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Consiliul Județean Suceava se implică în protejarea și reconfigurarea traseului Via Transilvanica din Bucovina