Testări

Ministerul Educației cere profesorilor să dea o importanță mai mare evaluărilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Aceste evaluări se susțin de peste 10 ani

Ministrul Educației, Ligia Deca, face apel la cadrele didactice „să valorifice” mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, începând cu anul școlar care va începe în toamnă. Potrivit acesteia, aceste evaluări trebuie să fie urmate de „adaptarea predării, de discuții cu părinții și de activități remediale”.
Testele de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost implementate acum mai bine de 10 ani, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale, iar nivelul de dificultate este mediu. Teoretic, cu ajutorul acestor evaluări, profesorii vor ști în ce măsură elevul și-a însușit elementele de bază specifice vârstei, insistându-se, ulterior, pe corectarea eventualelor dificultăți.
Rezultatele obținute nu se trec în catalog, nu sunt făcute publice și nici nu sunt mediatizate în spațiul public. Mai mult, în acest an școlar, evaluarea la clasa a VI-a a fost anulată din cauza grevei profesorilor.
Oficialii de la București transmit că un raportul al Băncii Mondiale atrage atenția asupra faptului că este foarte important ca profesorii să-și unească eforturile pentru dezvoltarea competențelor de bază (literație, numerație) ale elevilor, competențe evaluate și prin aceste teste din învățământul primar și gimnazial.
„De asemenea, raportul ne amintește că mai ales elevii rămași în urmă din cauza pandemiei sau din alte motive externe potențialului lor au nevoie de sprijin adaptat nivelului de performanță la care se află”, mai transmite Ministerul Educației.

Recomandări

Educația incluzivă, între provocare și necesitate: pilotarea cursului Erasmus+ IDEATE pentru cadrele didactice

Experiență europeană de învățare la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: profesorii descoperă noi perspective educaționale prin job-shadowing

Programul „Educație prin teatru” de la Fălticeni, ediția a IV-a, în colaborare cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, implicat într-o inițiativă europeană pentru educație incluzivă – participare la IDEATE Summer School