Trăim într-o vreme în care atenția ne este atrasă, aproape fără pauză, către ceea ce lipsește. Reclamele ne spun ce nu avem, rețelele sociale ne arată vieți care par mereu mai strălucitoare decât ale noastre, iar mintea, dintr-un vechi reflex de supraviețuire, scanează constant problemele și amenințările. În acest context, recunoștința pare aproape un lux sau o vorbă goală, ceva ce spunem din politețe la masa de sărbători. Și totuși, cercetările din ultimele două decenii arată că recunoștința, practicată conștient și regulat, este unul dintre cele mai puternice și mai ieftine instrumente pe care le avem la îndemână pentru a ne îmbunătăți starea de spirit.
Cel mai cunoscut studiu pe această temă le aparține psihologilor Robert Emmons și Michael McCullough, care în 2003 au publicat o cercetare devenită de referință în domeniu. Ei au împărțit participanții în mai multe grupuri. Unora li s-a cerut să noteze, săptămânal, cinci lucruri pentru care erau recunoscători. Altora li s-a cerut să noteze cinci neplăceri sau motive de iritare, iar un al treilea grup nota pur și simplu evenimente neutre, fără o încărcătură emoțională anume. După câteva săptămâni, diferențele au fost surprinzător de clare. Cei care țineau un jurnal al recunoștinței se simțeau mai optimiști în legătură cu viața lor, raportau mai puține simptome fizice neplăcute și, într-un detaliu adesea citat, făceau chiar mai multă mișcare decât ceilalți. Concluzia cercetătorilor a fost că recunoștința nu este doar o reacție plăcută la lucrurile bune care ni se întâmplă, ci o practică ce poate fi cultivată deliberat, cu efecte măsurabile asupra bunăstării.
De ce funcționează? O explicație ține de modul în care ne direcționăm atenția. Creierul nu poate procesa totul deodată, așa că alege. Când ne antrenăm să căutăm, în fiecare zi, lucrurile bune, schimbăm treptat filtrul prin care privim realitatea. Nu negăm problemele și nu ne mințim că totul e perfect, ci doar refuzăm să lăsăm partea dificilă a vieții să ocupe tot ecranul. În timp, această reorientare a atenției devine un obicei, iar mintea începe să observe din proprie inițiativă momentele mărunte care altfel ar fi trecut neobservate: o cafea bună, o conversație caldă, o zi senină după o săptămână ploioasă.
Vestea bună este că nu avem nevoie de timp mult, de bani sau de pregătire specială ca să beneficiem de acest efect. Există câteva moduri simple prin care oricine poate începe chiar de mâine. Cea mai accesibilă metodă este jurnalul recunoștinței, exact cel folosit în studiul amintit. Seara, înainte de culcare, este suficient să notezi trei lucruri pentru care ai fost recunoscător în acea zi. Important nu este să fie lucruri spectaculoase, ci să fie sincere și cât mai concrete. „Sunt recunoscător că fiica mea a râs azi când i-am citit o poveste” are mai multă forță decât un vag „sunt recunoscător pentru familia mea”. Specificul fixează emoția și o face reală.
O a doua soluție, care funcționează bine pentru cei cărora scrisul nu li se potrivește, este exprimarea directă a recunoștinței către o altă persoană. Un mesaj scurt prin care îi mulțumești unui prieten pentru un gest de demult, un telefon dat unui fost profesor sau pur și simplu un „mă bucur că exiști” spus cuiva drag au un efect dublu: îți îmbunătățesc ție starea, dar întăresc și relația cu celălalt. Recunoștința rostită cu voce tare creează legături, iar legăturile sociale solide sunt, la rândul lor, unul dintre cei mai puternici predictori ai fericirii pe termen lung.
A treia metodă este ceea ce psihologii numesc „ancorarea” recunoștinței într-un moment fix al zilei. Pentru că obiceiurile noi se prind mai ușor când le legăm de ceva ce facem oricum, poți alege un gest cotidian – prima înghițitură de cafea de dimineață, drumul spre serviciu, momentul în care speli vasele – și să îl folosești ca semnal pentru a te gândi, preț de un minut, la ceva ce apreciezi. Cu timpul, gestul și gândul se contopesc, iar recunoștința încetează să mai fie un efort și devine o reacție firească.
Niciuna dintre aceste practici nu cere mai mult de câteva minute pe zi, și tocmai aici stă frumusețea lor. Recunoștința nu schimbă realitatea în care trăim, nu ne plătește facturile și nu ne rezolvă conflictele. Ce schimbă, însă, este relația noastră cu propria viață. Și uneori, într-o lume care ne îndeamnă constant să vrem mai mult, cel mai radical lucru pe care îl putem face este să ne oprim o clipă și să observăm cât de mult avem deja.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753 937 223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com
