Marele vid

La mai toate televiziunile, nu numai la cele specializate pe sport, în ultimele două-trei zile au fost numeroase emisiuni sau momente dedicate enormei performanţe reușite de Steaua București în urmă cu 40 de ani: câştigarea Cupei Campionilor Europeni la fotbal, cea mai prestigioasa competiţie din lume la nivel de echipe de club. Condiţiile în care s-a produs evenimentul care ne-a făcut fericiţi pe toţi romanii au fost şi ele neobişnuite: era la câteva zile după explozia centralei nucleare de la Cernobîl, iar România era într-o stare de panică generală, care se adăugase stării de perfectă anormalitate în care ne duceam existenţa cotidiană: programele televiziunii naţionale (singura existentă!) durau 2 ore, de la 20 la 22 şi cuprindeau două telejurnale pline de Ceauşescu, iar între ele era un documentar despre realizările comunismului, un program de muzică populară şi unul de versuri patriotice. Cei bătrâni îşi mai amintesc, desigur, iar cei tineri cred că nu pot pricepe cum era viaţa noastră. Finala Cupei Campionilor a dereglat cumva programul zilei, dar au fost numeroase alte evenimente sportive din acei ani care pur şi simplu nu se televizau! Atât de uimitor a fost întregul parcurs al Stelei, încât comentatorul finalei, Teoharie Coca-Cosma, încă nu pricepea ce se întâmplase, drept pentru care urla „Suntem finalişti!”, când noi eram de fapt câştigătorii finalei care tocmai se încheiase! Am revăzut întregul meci. Steaua nu a fost cu nimic inferioară, a avut ocazii importante de gol, dar momentul decisiv cred că a fost intrarea lui Puiu Iordănescu în teren, prin minutul 60! Puiu nu mai jucase de multă vreme, era antrenor secund şi nimeni nu-şi imaginase că ar mai putea juca! Ei bine, a făcut nişte driblinguri năucitoare care cred că i-au scos complet din mână pe spanioli. Şi nu uitaţi: Steaua juca practic în deplasare, finală având loc la Sevilla! Momentul ăsta istoric speram să fie doar un început. Ne-am înşelat cu toţii: în loc să devină temelia unei construcţii solide, a rămas un moment de istorie. De atunci încoace, am construit doar… un vid imens! Aşa-i că suntem unici?