N-are valoare juridică testamentară, dar exprimă evident preocuparea tot mai atentă a lui Trump pentru securizarea politică și militară a Americii în varii situații de mare urgență, prevalând eventualitatea în care președintele ar fi ucis în timpul mandatului (se precizează: de către iranieni). Trump i-a lăsat vicepreședintelui Vance un mesaj explicit pe care, cu siguranță, nu-l va vedea nimeni înaintea ipoteticului funest eveniment. Se pare că nu-l preocupă decât ipoteza decesului anume provocat, situația (cum să-i zicem astfel decât normală?) expierii într-un pat de spital în urma lumeștilor cauze ale senectuții nu pare a-l bântui, cel puțin deocamdată. Nu-i un testament propriu-zis, ci mai degrabă un ordin de front, dar arată ceea ce-l îngrijorează îndeosebi acum. Asta să-i fie adevărata amenințare? A împlinit 80 de ani, sumedenie de medici îl consultă de departe, pronosticându-i gravă și apropiată exacerbare a traumelor invalidante din zonele extremităților – membrele inferioare și scoarța cerebrală. Nimeni nu-l vede cârmuind țara dintr-un scaun cu rotile precum Roosevelt în al Doilea Război Mondial, iar accentuarea neplăcerilor neurologice, deocamdată doar parțial confirmate, l-ar pune în situații inacceptabile nivelului enorm de responsabilitate și competență deținute. Putin pare evident avantajat: față de Trump, care s-a luptat doar cu variațiile bursei și a viețuit în lumea rozalie a unui Epsetein & comp., „Țarul” este mai tânăr, are de partea lui o viață sportivă consecvent întreținută, păstrează rigoarea și exactitatea lucrătorului KGB – numai că, de ne-am lua după prezicerile doctorilor, amândoi ar fi morți de mult! Fără îndoială că, medical vorbind, strălucit n-o duce nici unul – nu degeaba cară întotdeauna după ei și o cohortă medicală de mâna întâi.
Putin se pare că suferă de o formă de cancer (pancreatic sau de prostată) și de Parkinson. S-a schimbat, afirmă gazetele, subiectele sale au devenit obsesive și delirante. Psihiatrii (străini, evident) îi atribuie o formă de „narcisism malign”. În toate călătoriile, merge cu o toaletă portabilă după el, excrementele îi sunt colectate și duse la Moscova pentru analize de laborator! Ar avea, se spune, și comportamente paranoide. Evident, serviciile de securitate ruse nu contenesc să-i atibuie „o sănătate de fier”, cum de altfel procedează și americanii atunci când emit comunicate liniștitoare privitoare la sănătatea lui Trump.
Amândoi sunt uzați și, implacabil, îmbătrâniți. Imposibil să-și evite întrebarea „ce va fi după” – odată gândindu-se la țară, și apoi la propria familie – dacă n-o fi invers. S-or fi îngrijit de testamente? N-ar fi de bine să afle poporul, care-i vrea, zice-se, etern cantonați în diriguirea prezentului și viitorului nației, dar și, de ce nu, ar semnala un sănătos spirit de prevedere, care cere adevăratului gospodar să se gândească la toate, fie bune, fie rele. Altfel, pățim ca marii înaintași, în cazul cărora, în lipsa dispozițiilor explicite, aproximăm și azi.
„Avem un testament al lui Ştefan cel Mare!” a susținut un universitar sucevean cu ceva ani în urmă. Dacă-i vorba despre hrisovul din 2 februarie 1504 („cu inima luminată şi curată şi din toată bunăvoinţa noastră şi cu ajutorul lui Dumnezeu…”) aș zice că mai degrabă e-un document prin care se întăresc privilegiile mănăstirii Putna. Şi alte fragmente de texte provenind de la Cancelaria domnitorului poartă sonuri testamentare, dar rămân ceea ce sunt: danii, hotărnicii, judeţuri.
Discutabil este, în continuare, presupusul testament al lui Petru Cel Mare. Marele țar, care a vizitat și mănăstiri ieșene, a murit în 1725. Testamentul s-ar fi încheiat cu împărtăşania din 22 ianuarie şi, zice-se, cu dictarea faimosului document. Care, cum se ştie, cuprinde constatări şi proorociri de genul „Eu am găsit Rusia un pârâiaş şi o las râu mare”, „poporul rus este chemat în viitorime să stăpânească toată Europa”, inclusiv îndemnuri ce privesc direct românii şi România: „A se întinde (Rusia, n.n.) neîncetat către Nord, pe marginea Mării Baltice, şi către sud, pe marginea Mării Negre.” Autenticitatea testamentului o contestă în primul rând ruşii – deși moscoviții par a urma negreșit îndemnurile marelui lor înaintaș!
Dar cum s-ar cuveni să arate azi testamentele? Nu-i deloc simplu: Putin deține, afirmă surse sigure, în bănci străine și în bunuri diverse, peste 200 de miliarde de dolari, cea mai mare avere de azi a vreunui cetățean „încoronat” al mapamondului, și-i departe de ceilalți competitori aflați „în scaun”. Doar iahtul lui Putin, „Șeherazada”, valorează mai mult decât întreg bugetul unei țări cum ar fi Eritreea. Nu-l egalează nimeni: Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, are „la teșcherea” 93 de miliarde, Lukașenko, prezidentul belarus, ceva peste 10 miliarde, Kim Jong Un, șeful Coreei de Nord, „numai” 5 miliarde. Chinezul Xi este (încă) modest: 2,7 miliarde. Biden a fost mult mai modest: 2,5 milioane – atenție, nu miliarde! (Voltaire spunea că atunci când este vorba despre bani, toți sunt de aceeași religie!). Fără îndoială că avutul lui Putin n-are cum fi catalogat ca avere licită, de altfel, sunt sigur că nici nu figurează în acte pe numele lui. Cum să le treacă în testament? Și cui s-o lase?
Din acest punct de vedere, Trump este privilegiat: cele 6,5 miliarde de dolari provin în principal din speculații imobiliare considerate onorabile. Mai greu va fi să se descâlcească întru dreaptă atribuire sumele și destinațiile din purcoiul de bani al imensei moșteniri, dar familia Trump are destui avocați și contabili care s-o facă. Nu-i treaba noastră să ne îngrijorăm, cu siguranță că or să se descurce. Oricum, sunt sigur că nici unul din cei menționați mai sus nu se va grăbi să-și dăruiască testamentar întreaga avere statului. Vor afla sumedenie de căi și metode prin care să găsească interpuși dispuși să readucă, după necesara recompensare, ploconul la locul lui și vor dărui, spre liniștirea lumii, niscaiva fărâme în cauze nobile de ceva răsunet. Putin a început din vreme: Mina Yuditskaya Berliner, fosta profesoară a lui între anii 1967 şi 1968 la Sankt Petersburg, emigrase în Israel. După vizita lui Putin la Tel Aviv, fosta sa profesoară a primit vizita unui reprezentant al guvernului moscovit care a invitat-o să vadă două apartamente în centrul capitalei Israelului, pentru a-şi alege unul ca donaţie din partea lui Putin. Și-a ales, dar în 2017 Mina a încetat din viaţă. Ambasada rusă a acoperit cheltuielile înmormântării, însă apartamentul i-a fost înapoiat lui Putin. Păi nu, era al statului rus, una-i una, alta-i alta! Precum Ceaușescu, președintele care le avea pe toate și, în fapt, nimic nu era al lui! Din toate cele de mai sus se vede că-i greu fără bani, dar și cu prea mulți nu-i ușor!
Pentru noi, cel mai frumos şi plin de miez testament rămâne catrenul vizionar datorat unui voievod al spiritului, Ienăchiţă Văcărescu: „Urmaşilor mei Văcăreşti / Las vouă moştenire / Creşterea limbii româneşti / Şi a patriei cinstire!”
Închei cu un paradox: în popor se spune că fără bani, am fi cu toții mai bogați!
