Stă sufletul fără iubire. „Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,/C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereți/Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică si oropsită,/Căci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură, dogită/Și-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureți./Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,/Părăgănit într-o livadă și plin de lacome omizi,/Ce-l năpădesc în primăvară și toată frunza-ncet o roade/Și toată floarea, otrăvită, se scutură curând și cade,/Lăsându-i crengile uscate ca niște sterpe pălămizi./Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată/Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad și fără foc,/La care nimeni nu mai duce aluatul proaspăt în covată/Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,/Și să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.” (Vasile Voiculescu).
Ardeleanca Nuți la Dolhasca. ( întîmplare autentică). ”Ardeleanca Nuți/Avea patima datului puței./Fugise de soț, cu tot cu lucruri și haine de tocmai hăt, din Ardeal/Și un om ideal/Îi construise o casă lângă bariera de-aici, din Dolhasca./Dimineața-și trântea pe chelia lui basca/Și pleca la Pașcani, unde era muncitor la fabrica de zahăr,/De rămânea sărăcuța de Nuți singurea, fără mahăr,/Până noaptea, când venea muncitorul/De la Pașcani cu automotorul./În timpul ăsta electricianul Vasilescu, să-i intre în grații,/Îi citea Nuței contorul, dar nu-i mai trecea kilowații/În registru lui gros./Și omul ei ideal a bănuit că se-ntâmplă ceva necuviincios,/S-a prefăcut doară că merge la gară și s-a ascuns sub pat,/Și i-a prins pe electricianul Vasilescu și pe ardeleanca Nuți în flagrant de kilowat!/Deci l-a dezbrăcat/Și-n pielea goală pe electricianul Vasilescu de un stâlp de telegraf l-a legat/Și colectiviștii din drum i-a chemat/Să vadă cu toții/Cum ardeleanca Nuți, căreia nici pizda nu-i mirosea, îl bătea în cap cu chiloții/Și-l înjura/Iar Electricianul Vasilescu plângând se ruga:/”Oameni buni, dezlegați-mă, vă rog din suflet,/Ea m-a lăsat neforțată la locul ei umed!”/Cam peste o săptămână, bărbatul fiind dus iarăși la treabă/Ardeleanca Nuți a oprit un camion, a încărcat lucrușor cu lucrușor în grabă/Și-a găsit muncitorul casa pustie…/Iar de-ardeleanca Nuți nimeni nimic nu mai știe…” (Emil Brumaru). Amor cu…umor. Retrageri. Ca să trăiești liniștit, trebuie să te retragi: Fie la țară, fie în pat, la momentul potrivit…
Delicatese. Există două lucruri în care merită să-ți bagi degetele, iar al doilea este un borcan de Nutella.
Schimbarea de sex. Într-o clinică, pacientul, trezit din anestezie, îi spune doctorului: – Ah, doctore, dar v-am spus că vreau să-mi schimb sexul! – S-a rezolvat, răspunde chirurgul, triumfător, și vă pot spune că totul a mers bine, stimate domnule… ei bine, adică, scuze, stimată doamnă! – Dar cred că ne-am înțeles greșit, doctore. Când am spus că vreau să-mi schimb sexul a fost pentru că aveam unul foarte mic și voiam unul mai mare!
Pușculiță. O prostituată agață un bărbat: – Vii, dragule? – Da, dar nu-ți pot da decât 35,25 de euro. Prostituata este surprinsă și întreabă: – Despre ce e vorba? – Asta e tot ce am găsit în pușculița copilului.
Nasol. Două prostituate vorbesc pe trotuar: – A trecut ieri un tip atât de urât încât toate colegele noastre se prefăceau că așteaptă autobuzul…
- A face sex după 70 de ani este foarte incitant…Nu știi niciodată dinainte dacă vei avea un orgasm, un cârcel sau un atac de cord.
Olimpiadă. Doi vechi prieteni discută despre viața lor sexuală: – Știi, la mine în dormitor, e ca la Jocurile Olimpice. – Bateți multe recorduri? – Aș, nu…se întâmplă o dată la patru ani…
Corpul uman. 1) Mâncarea ajunge de la gură la stomac în 7 secunde. 2) Un fir de păr poate susține 3 kg. 3) Penisul unui bărbat are de 3 ori lungimea degetului mare. 4) Femeile clipesc de două ori mai des decât bărbații. 5) Pielea unui om cântărește de două ori mai mult decât creierul său. 6) Femeile au terminat deja de citit acest mesaj…Bărbații încă își măsoară degetul mare…
Sonetul 46. ”Inima mea şi ochiul se sfidează/Fiindcă nu vor nicicum să te împartă/Căci inima vederea înceţoşează,/Iar ochiul vrea de tine s-o despartă./Şi inima pledează-n ea să stai/Ca într-un scrin ce ochiul nu-l străpunge,/Însă pârâtul se revoltă, vai,/Spunând c-a ta splendoare-n el ajunge./Ca pricina să fie lămurită/Gânduri din inimă s-au strâns la sfat/Să dea sentinţa cea mai potrivită,/Ochiul cu inima să fie împăcat./Așa că trupul tău lui îi revine,/Iar inimii iubirea ce-i în tine.” (William Shakespeare).
Lebede. La prima întâlnire, lebedele își ating capetele. Apoi rămân împreună pe viață. (Câtă lipsă de imaginație!).