Evaluare

Lucrările elevilor suceveni de la bacalaureat vor fi corectate la Botoșani

Lucrările vor fi corectate la Botoșani
Lucrările vor fi corectate la Botoșani

Tezele elevilor suceveni care susțin, în această săptămână, examenul de bacalaureat vor fi corectate în județul Botoșani.
Este vorba despre lucrări de limba română, de matematică și istorie și alte discipline.
La rândul lor, profesorii corectori din Suceava vor evalua lucrările elevilor dintr-un alt județ.
În Suceava, pentru evaluarea lucrărilor au fost constituite trei Centre zonale de evaluare: Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava și Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava.
Primul an în care lucrările elevilor au fost evaluate și notate în alte județe și nu în cele în care au fost susținute probele a fost 2015. Oficialii din Ministerul Educației menționau, la acea vreme, că vor să elimine astfel orice suspiciune de fraudare a examenelor.
Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și pe www.bacalaureat.edu.ro) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00-18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Expoziția de caricatură „100 de valori românești”, semnată de artistul Ovidiu Stanciu, la Muzeul de Istorie

Expoziție-concurs „Zilele elevului arhitect”: Premiul anual pentru arhitectură, câștigat de Steluța Colban, de la Colegul de Artă Suceava