Rădăuți

La „beci” pentru tâlhărie și furt

Doi tineri din comuna Dornești au primit ieri după-amiază „cadou” câte 29 de zile de arest preventiv de la magistrații rădăuțeni, după ce și-au bătut joc de doi minori din municipiu. În urmă cu aproape două săptămâni, luni, 13 iulie, în jurul orelor 23.00, Vasile Virgil Fieraru, de 18 ani, și Ilie Cristinel Marcu, de 23 de ani, ambii din Dornești, au întâlnit un adolescent de 16 ani, Florin Z., în parcul central și fiind „înarmați” cu mult tupeu, i-au sustras celui din urmă un telefon mobil.
După aproximativ o oră, Fieraru a ajuns în zona Hurmuzachi și, folosindu-și mușchii, a furat un telefon, 20 de lei și un MP4, de la Cătălin V., în vârstă de 17 ani, după care a dispărut, la fel ca și în primul caz.
Isprăvile celor doi au fost reclamate imediat, iar la începutul acestei săptămâni polițiștii i-au identificat pe cei doi, care au fost reținuți 24 de ore prin Ordonanță și apoi arestați sub acuzațiile de furt calificat și tâlhărie.

Recomandări

Un șofer din Suceava, om în toată firea, a urmărit un copil pe trotinetă electrică și l-ar fi acroșat intenționat

Creștere mare a numărului de înșelăciuni din online. Escrocii care acționează de la distanță i-au pensionat pe „șmenarii” clasici