ITM Suceava continuă campania de promovare a negocierilor colective la nivelul angajatorilor



Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu
Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, Romeo Butnariu

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava continuă, până la data de 31 decembrie 2026, Campania Națională de informare pentru promovarea negocierilor colective la nivelul angajatorilor din sectorul privat și cel public.

Potrivit șefului ITM Suceava, Romeo Butnariu, campania are ca obiectiv promovarea negocierii colective și evidențierea beneficiilor pe care aceasta le aduce atât angajaților, cât și angajatorilor. Romeo Butnariu spune că încheierea unui contract colectiv de muncă reprezintă rezultatul unui dialog continuu, iar în cadrul acțiunilor desfășurate, inspectorii de muncă vor informa angajatorii cu privire la prevederile art. 97 alin. 1 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, conform cărora negocierea colectivă este obligatorie în unitățile care au cel puțin 10 angajați sau lucrători.

De asemenea, în cadrul acestor unități, procesul de alegere a reprezentanților angajaților/lucrătorilor trebuie realizată conform prevederilor Codului Muncii și ale Legii dialogului social. Reprezentanții angajaților sunt aleși cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul total al salariaților din unitate.

Potrivit prevederilor legale, angajatorul are obligația de a convoca părțile de reprezentare a lucrătorilor și de a asigura cadrul adecvat pentru alegerea reprezentanților acestora, în cazul în care nu există un sindicat. Conducerea ITM Suceava a mai transmis că inițiativa negocierii colective poate aparține oricăruia dintre partenerii sociali. Prin negocierea colectivă, angajații pot obține drepturi suplimentare privind condițiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă, egalitatea de șanse, protecția drepturilor legale și stabilitatea locurilor de muncă.

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate poate fi încheiat pentru o perioadă determinată, cuprinsă între 12 și 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, pentru maximum 12 luni. Documentul trebuie redactat în formă scrisă și înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă din raza sediului angajatorului.

Reprezentanții ITM Suceava atrag atenția că neîndeplinirea obligației de negociere a contractului colectiv de muncă reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă între 15.000 și 20.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 367/2022.

Informații suplimentare privind legislația în domeniul dialogului social, reprezentarea părților și înregistrarea contractelor colective de muncă pot fi obținute pe site-ul ITM Suceava sau prin mijloacele de comunicare puse la dispoziție de instituție.



Recomandări

La Suceava a avut loc o conferință pentru consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare

președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei
președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei