Iohannis vrea să se adreseze Parlamentului la 140 de ani de la proclamarea independenței României

Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri o scrisoare președinților Camerei Depitaților și Senatului, prin care solicită să adreseze un mesaj Parlamentului cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la proclamarea independenței de stat a României, dar și cu ocazia zilei Europei, scrie Mediafax.”În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituția României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamarea Independenței de Stat a României, precum și cu ocazia Zilei Europei. Vă propun ca data prezentării mesajului în ședința reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie 9 mai 2017, ora 12:00”, precizează, într-un comunicat, Administrația Prezidențială.

Recomandări

Prefectul de Suceava: „Putem face ca Bucovina să rămână nu doar un reper istoric, ci și un model pentru România de mâine”

Politica de tarifare a Poștei Române, asimilată în Parlament unui atac sistematic la adresa presei tipărite și a accesului cetățenilor la informație

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni – pe drumul spre statutul de Școală Ambasador în cadrul Parlamentului European

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni - pe drumul spre statutul de Școală Ambasador în cadrul Parlamentului European
Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni - pe drumul spre statutul de Școală Ambasador în cadrul Parlamentului European

Angelica Flutur a marcat „20 de ani de cântec” printr-un concert grandios, un regal folcloric în fața a peste 2.000 de spectatori

Eveniment de elită organizat de deputatul Ioan Balan la sediul PNL Suceava pentru a marca 33 de ani de la Proclamarea Independenței Republicii Moldova

Organizatorul evenimentului care a marcat 33 de ani de la independența Moldovei a fost deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Organizatorul evenimentului care a marcat 33 de ani de la independența Moldovei a fost deputatul PNL de Suceava Ioan Balan