Politic

Ioan Talpeș a lansat la Suceava Uniunea Popular Social Creștină

Ioan Talpeș a lansat la Suceava Uniunea Popular Social Creștină
Ioan Talpeș a lansat la Suceava Uniunea Popular Social Creștină

– Organizația județeană suceveană a acestei formațiuni politice este condusă de Radu Florin Vătafu
Scena politică suceveană s-a îmbogățit cu o nouă formațiune, după ce la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc lansarea oficială a organizației județului Suceava a Uniunii Populare Social Creștine (UPSC). Evenimentul s-a bucurat de prezența liderului central al acestei formațiuni politice, senatorul Ioan Talpeș, alături de care au mai fost prezenți președintele interimar al organizației județene Suceava, Radu Florin Vatafu, precum și lideri locali ai UPSC. Cu această ocazie, Radu Florin Vatafu a mulțumit celor prezenți pentru sprijinul acordat în constituirea organizației județene Suceava a U.P.S.C. precum și liderilor locali de organizații orășenești și comunale pentru implicarea deosebită în cristalizarea structurilor UPSC în localitățile județului Suceava. Vătafu a menționat faptul că politica ce va fi promovată de către UPSC va fi una europeană, modernă, actuală, ancorată în realitățile României anului 2007, o politică ce va susține absorbția de fonduri europene în vederea generării de dezvoltare economică locală. „În toate acțiunile ce vor fi întreprinse de către UPSC Suceava, se va aplica principiul subsidiarității, ținându-se cont de nevoile concrete și de specificitatea locală a fiecărei comunități în parte. Până la acest moment partidele politice din România au aplicat principiul , iar UPSC va aplica principiul european ”, a spus Radu Florin Vătafu. De asemenea, președintele acestui partid, senatorul Ioan Talpeș, a ținut să mulțumească tuturor celor care au sprijinit constituirea UPSC, subliniind totodată importanța existenței în România a unei reale mișcări populare, cu o puternică dimensiune social-creștină. Talpeș a spus că UPSC se va implica activ în dezbaterile politice privind viitorul României, va participa la alegerile pentru Parlamentul European și va susține ideile, principiile și valorile promovate de membrii acestei politice în organismele europene. Ioan Talpeș a mai menționat faptul că UPSC intenționează să demareze demersurile necesare pentru primirea acestei formațiuni politice în Partidul Popular European. „UPSC va manifesta întreaga deschidere către toate partidele care se revendică ca făcând parte din familia partidelor creștin-democrate și care, prin conduita lor politică concretă, înțeleg să respecte Constituția României și tratatele politice la care România este semnatară. UPSC va milita și acționa pentru promovarea tuturor inițiativelor locale și regionale, astfel încât România să se alinieze cu adevărat principiilor și mijloacelor care stau la baza edificării Uniunii Europene. Suntem convinși că, adoptând experiența, partidelor populare, vom putea asigura fiecărui cetățean român șansa de a se alătura cetățenilor din Uniunea Europeană în termenii și în condiții similare”, a arătat Ioan Talpeș.

Recomandări

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Administratorul public al orașului Rădăuți își va pierde calitatea de consilier local după ce a fost exclus din AUR