Pentru majoritatea românilor, legătura dintre inteligență și politică nu există. Sunt „paralele și în sens invers”, consideră cei puțin implicați în politică (majoritatea cetățenilor), iar exemplele de personaje politice care excelează doar prin gafe sau inepțiile debitate le justifică opinia. Dar să privim realitatea și din altă perspectivă. Politicienii ajung să ne conducă datorită votului nostru, deci ne-au păcălit proștii să-i votăm? Personal, nu văd decât două posibilități, respectiv ori nu sunt proști, ori noi, cetățenii, avem apucături masochiste și ne punem în frunte niște ”limitați”. Politicienii nu debordează, în mare majoritate, de inteligență, dar nu sunt nici foarte proști. Consider, și nu doar în cazul lor, că iscusința este înlocuită de viclenie, lipsă de scrupule, existența unor puține scopuri dominante în viață (avere, carieră sau poziție de conducere), pe care le urmăresc permanent, fără a se complica cu alte elemente ale vieții cotidiene. Viclenia lor nativă este dublată de un tupeu fără margine, iar asta îi ridică în ochii sforarilor care îi împing în față și îi folosesc ulterior.
Inteligența în politica națională are, ca în toate domeniile, un specific românesc, respectiv: cei cu putere de decizie majoră sunt limitați, în majoritatea cazurilor. Și asta nu pentru că România nu dispune de rezervă de cadre. Elitele reale nu se murdăresc în competițiile electorale cu acești mediocri care ne conduc și le asigură, astfel, cale liberă spre cele mai înalte funcții în stat. Iar poporul le iartă toate gafele sau inepțiile și îi votează, chiar dacă sunt în pușcărie. Cred că pușcăriabilii (după cum îi numea un fost președinte, care îndeplinește clar această calitate) sunt iubiți de cetățeni pentru că se aseamănă cu haiducii din trecut și încalcă legile, cum majoritatea încearcă să o facă. Sistemul democratic românesc!
Inteligența veritabilă, dublată de meritocrație, ar putea avea sorți de izbândă în țara noastră? Să nu vă pară o întrebare retorică, pentru că viitorul fără conducători educați, inteligenți, profesioniști și dedicați nu poate fi decât la „coada Europei” și ne vom lamenta, în continuare, că nu suntem la ”masa bogaților”, că suntem priviți de sus și, pentru unii (nu puțini), că am avea parte de mai multă considerație la Moscova. Culmea inepției și antiromânismului!
Efectele prezenței unei inteligențe precare la vârful deciziei politico-economice naționale sunt grave: în permanență ratăm oportunități economice, geopolitice sau de reprezentare la vârful instituțiilor internaționale. Refuzăm personalitățile (ne este frică de ele) și promovăm slugi (un gânditor interbelic a lansat pentru România termenul „dictatura slugitarismului”), iar astfel calitatea deciziilor este mediocră (prefer deciziile UE), iar noua generație de vârf (cea recunoscută și în afară) nu se implică. Răbdarea partenerilor din alianțe (UE și NATO) a ajuns la limită (se observă dacă privim mai atent reacțiile lor) și este momentul unor schimbări.
Soluția ar fi promovarea altor modele de politicieni, iar selecția lor trebuie să se bazeze pe meritocrație, pe lângă un patriotism veritabil (opus naționalismului antioccidental). Cine să pună în practică o asemenea transformare este o întrebare la care nu am răspuns pe plan intern. Nu avem, în acest moment, oameni de stat, doar oameni politici. Salvarea, în acest domeniu, ar putea veni din întărirea alianței europene (Statele Unite ale Europei) și impunerea, prin decizii (legile europene), a unor modele de bune practici, în selectarea conducătorilor într-un climat de perfectă democrație. Cer cam mult? Visez? Poate, dar frumos.
