Dorința de Crăciun a angajaților: Să-l ajute pe șef să fie concediat

Perioada de sfârșit de an este una potrivită pentru reflecție, punerea de dorințe și stabilirea unor noi țeluri, iar în cazul angajaților din SUA unul dintre aceste obiective include concedierea șefilor, potrivit CNN.
Circa 2% dintre angajații care au participat la un sondaj în Statele Unite au recunoscut că cea mai arzătoare dorință la intrarea în noul an este să îl ajute pe șeful lor să fie concediat. Sondajul a fost realizat în rândul a peste 2.000 de angajați de site-ul de locuri de muncă Glassdoor.
Alți 23% au afirmat că principalul obiectiv va fi căutarea unui nou loc de muncă.
Angajații nu sunt cu toții răutăcioși atunci când vine vorba de locul de muncă, scrie CNN. O treime dintre cei consultați au spus că un obiectiv prioritar este să muncească susținut pentru a obține o mărire de salariu.
Sondajul a relevat mai multă speranță în rândul angajaților, o mai mare parte dintre aceștia fiind încrezători că vor obține salarii mai mari în nou an, potrivit Glassdoor. La încrederea sporită a americanilor au contribuit încheierea alegerilor, precum și stabilizarea pieței muncii și a sectorului imobiliar.
Potrivit sondajului, 76% din angajați sunt eligibili pentru prime în acest an, față de 73% anul trecut și 63% în urmă cu patru ani.

Recomandări

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare

Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției