Decizii

Carcalete exclus din PNL, Cadariu suspendat

Șeful Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete, a fost exclus din PNL în urma deciziei Biroului Permanent Teritorial luate în ședința de joi seară. Președintele PNL Suceava, Ion Lungu, a declarat că măsura a fost necesară pentru ca liberalii să poată ocupa fotoliul de consilier local la Rădăuți pe care în prezent stă Carcalete. Petru Carcalete, care a plecat la Partidul Liberal Democrat, nu și-a dat demisia și din calitatea de consilier local, situație pe care liberalii o vor reglementa în instanță. Pentru asta ei trebuie să prezinte documentul care atestă că Petru Carcalete nu mai este membru PNL. „Am avut o discuție telefonică cu domnia sa pentru a demisiona din PNL pentru ca noi să ocupăm postul de consilier la Rădăuți. Cum a refuzat, nu am avut altă cale decât să-l excludem”, a spus Lungu. În aceeași ședință s-a luat și hotărârea suspendării liderului consilierilor județeni PNL, Dan Cadariu, din calitatea de membru al Biroului Permanent Teritorial pentru o perioadă de un an de zile. Asta ca urmare a faptului că a încălcat statutul partidului după ce a cerut public sancționarea purtătorului de cuvânt al PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, pentru că a lansat informația privind depunerea plângerilor penale împotriva a 12 PLD-iști fără girul organizației. „Prin intervenția sa domnul Cadariu a încălcat statutul și a adus atingere imaginii partidului”, a spus Lungu. El a adăugat că Biroul Teritorial a mai hotărât excluderea din partid a președintelui PNL Sucevița, Gheorghe Cazacu.

Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Administratorul public al orașului Rădăuți își va pierde calitatea de consilier local după ce a fost exclus din AUR