Liga a II-a

Andrei Ciutac a demisionat din funcția de președinte executiv al Forestei

Andrei Ciutac: „Am avut o discuție cu investitorii și am ajuns de comun acord la încetarea colaborării noastre"
Andrei Ciutac: „Am avut o discuție cu investitorii și am ajuns de comun acord la încetarea colaborării noastre"

Începând de ieri, Andrei Ciutac nu mai îndeplinește nici o funcție oficială la Foresta. Acesta și-a prezentat demisia din postura de președinte executiv al clubului, după o întrevedere pe care a avut-o cu noii finanțatori ai grupării sucevene.
„Am avut o discuție cu investitorii și am ajuns de comun acord la încetarea colaborării noastre. Pe undeva este și normal acest lucru, pentru că ei au venit cu ideile lor și au propria viziune despre fotbal. Țin să mulțumesc jucătorilor, staff-ului, fanilor și tuturor celor care au fost alături de mine și de echipă pe perioada acestui an, în care am trăit momente foarte complicate. Important este că Foresta nu a murit și sper ca rezultatele care vor urma să întrunească așteptările publicului sucevean”, a declarat fostul oficial al Forestei.
Andrei Ciutac a făcut parte din structura de conducere a grupării sucevene și în precedenta ediție de campionat, când a îndeplinit funcția de președinte al Consiliului de Administrație. În urmă cu aproximativ trei săptămâni, mai exact pe 14 septembrie, Ciutac a fost prezentat drept noul președinte executiv al clubului, în cadrul unei conferințe de presă.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Deputatul Petru Negrea după ce Eugen Tomac a fost propus pentru funcția de premier: „Democrația nu poate funcționa prin impunerea unor soluții care nu au primit validarea electoratului”