A început ediția a XVII-a a Cupei Monitorul

Mihai Schull și Ștefan Ungureanu au deschis Cupa Monitorul 2026
Mihai Schull și Ștefan Ungureanu au deschis Cupa Monitorul 2026

Ediția a XVII-a a Cupei Monitorul la tenis de câmp a început la mijlocul acestei săptămâni, cu partida Ștefan Ungureanu – Mihai Schull, din cadrul Categoriei Principală +50. Cinci partide s-au jucat în total până la această oră, competiția urmând să crească în turație pe parcurs, odată cu îndreptarea vremii.

Cupa Monitorul 2026 este o întrecere maraton adresată tenismenilor amatori, care se va derula pe tot parcursul sezonului cald, fiind programată să se încheie la jumătatea lunii septembrie. Cei 240 de participanți se vor întrece la cele 12 categorii de pe tabloul de concurs, urmând să se dispute în total aproape 1.000 de partide. Aceste cifre fac din Cupa Monitorul cea mai amplă competiție de tenis pentru amatori din România.

Competiția se va desfășura, la fel ca și în anii precedenți, pe terenurile de zgură de la bazele sportive Unirea, Flora Ana, AS2 Sf. Ilie și Miraj Star din Dragomirna.

Rezultate:

Costel Avram – Andu Vornicu Elita +50 Baza Unirea 6-4, 6-3
Ștefan Ungureanu – Mihai Schull Principală +50 Baza Unirea 6-3, 6-1
Alex Chiseliță – Gabriel Corduneanu Secundară -40 Baza Unirea 6-1, 6-3
Adrian Lazarov – Aurelian Șerban Secundară -40 Baza Unirea 6-2, 6-3
Alexandra Ilisei – Elena Apetrei Feminin Baza Unirea 6-3, 6-1

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu”, ediția a V-a

„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a
„Promenada muzicală”, sâmbătă, în Parcul Central al Sucevei, în cadrul Festivalului „Ciprian Porumbescu, ediția a V-a