Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 21 mai 2013 - Anul XVIII, nr. 114 (5321)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Camera Deputaţilor aprobă memorandumul de înţelegere între statul român şi Rompetrol

Marţi, 21 Mai 2013 (14:37:22)

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, cu 233 de voturi "pentru", 63 de voturi "împotrivă" şi 26 de abţineri, proiectul de lege privind memorandumul încheiat între statul român şi grupul Rompetrol.

Deputaţii PPDD şi PDL au anunţat că au votat împotriva acestui memorandum, întrucât consideră că va aduce prejudicii statului român.

Dezbaterile asupra proiectului de lege au fost aprinse, deputaţii din grupul PDL părăsind chiar sala de plen în semn de protest faţă de faptul că proiectul de lege privind memorandumul Rompetrol, aflat în dezbatere, nu a fost trimis, aşa cum au solicitat, la comisiile de specialitate, pentru elaborarea unui raport.

După ce deputaţii PDL au părăsit lucrările de plen, deputatul UDMR Mate Andras Levente a solicitat o pauză de consultări, care a şi fost acordată de preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea. După această pauză, Zgonea a anunţat încheierea dezbaterilor asupra proiectului de lege. După pauza de consulări, deputaţii PDL au revenit în sala de plen.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, declara, în 9 mai, că dacă Parlamentul nu este de acord cu prevederile memorandumului pentru Rompetrol toate înţelegerile vor fi anulate şi se va merge pe formula "ori totul ori nimic" şi susţine că statul ar fi fructificat orice altă şansă de a obţine mai mulţi bani.

Guvernul a anunţat că statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC), iar 25 milioane dolari din suma totală reprezintă prima convenită pentru dobândirea de către grupul Rompetrol a majorităţii absolute de vot la Rompetrol Rafinare, operaţiunea fiind avizată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Potrivit Guvernului, memorandumul include un angajament de cumpărare printr-o procedură competitivă a unui pachet de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare deţinut în prezent de Ministerul Economiei prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, la un preţ minim garantat de 200 milioane dolari.

Din totalul sumei, 175 milioane dolari reprezintă preţul acţiunilor vândute, iar 25 milioane dolari reprezintă prima convenită de către părţi pentru dobândirea de către grupul Rompetrol a majorităţii absolute de vot la Rompetrol Rafinare, care îi va permite să adopte orice decizie în legătură cu această companie.

Suma va fi plătită către OPSPI la finalizarea tranzacţiei, într-o singură tranşă.

Statul român îşi va menţine o participaţie nediluabilă de 18% pe o perioadă de trei ani, iar după expirarea acestei perioade va avea posibilitatea să implementeze o nouă procedură de privatizare pentru vânzarea acesteia. În această perioadă, conform înţelegerii, nu va interveni nicio reducere sau diluare a participaţiei OPSPI la capitalul social al Rompetrol Rafinare.

La finalul acestei perioade, grupul Rompetrol este de acord să participe în cadrul "oricărei proceduri de privatizare" prin care OPSPI va vinde acţiunile rămase şi să ofere un preţ care să reflecte "valoarea justă" a acestor acţiuni, valoare care va fi determinată la momentul vânzării.

Grupul Rompetrol va continua să deţină un drept de preferinţă la cumpărarea acţiunilor rămase.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Camera Deputaţilor aprobă memorandumul de înţelegere între statul român şi Rompetrol.
 Vizualizări articol: 620 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Camera Deputaţilor aprobă memorandumul de înţelegere între statul român şi Rompetrol0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei