Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 21 mai 2013 - Anul XVIII, nr. 114 (5321)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Becali, Babiuc şi Cioflină împart aceeaşi celulă la Penitenciarul Rahova

Marţi, 21 Mai 2013 (14:31:51)

Gigi Becali, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină împart aceeaşi cameră de detenţie la Penitenciarul Rahova, pot participa la activităţi recreative şi se pot plimba două ore, la micul dejun au primit pâine cu margarină şi marmeladă, iar la prânz vor avea supă cu găluşte şi iahnie de fasole cu cârnaţi.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că Gigi Becali, Dumitru Cioflină şi Victor Babiuc stau în aceeaşi cameră de detenţie în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova timp de 21 de zile, cât durează perioada de carantină. Cei trei vor fi supuşi în această perioadă unor evaluări şi investigaţii medicale.

În prima zi de detenţie, Becali, Babiuc şi Cioflină pot participa la activităţi recreative şi se pot plimba maximum două ore, a precizat Livadariu.

Aceştia au avut, în meniul primei zile de detenţie, la micul dejun margarină, ceai, pâine şi marmeladă, la prânz vor primi supă de găluşte şi iahnie de fasole cu cârnaţi, iar seara vor mânca tocăniţă de legume, a mai spus Gabriela Livadariu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Rahova, după cele 21 de zile de carantină se va stabili în ce regim vor executa cei trei pedepsele şi dacă vor fi transferaţi la o altă închisoare.

Gigi Becali, Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină, condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea decise în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării, au fost încarceraţi luni seara în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Bucureşti - Rahova.

Deputatul Gigi Becali, finanţator al echipei Steaua, a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.

În cazul fiicei fostului ministru al Apărării, Ioana Babiuc, instanţa a dispus menţinerea achitării decise de cei trei judecători ai instanţei de fond.

Potrivit Codului Penal, bărbaţi trecuţi de vârsta de 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o condamnare de cel mult 10 ani.

Astfel, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc (75 de ani) şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină (70 de ani) ar putea fi eliberaţi după cel mult opt luni de închisoare din cei doi ani la care i-au condamnat judecătorii instanţei supreme.

Gigi Becali, în vârstă de aproape 55 de ani, care a fost condamnat la trei ani de închisoare în acelaşi dosar, ar putea fi pus în libertate după cel puţin doi ani.

Dacă vor munci după gratii sau vor elabora lucrări ştiinţifice, invenţii sau inovaţii, cei trei ar mai putea beneficia de o reducere a pedepsei.

Potrivit deciziei instanţei supreme, lui Becali îi vor fi scăzute zilele din intervalul 2 aprilie - 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reţinut şi arestat preventiv în dosarul sechestrării de persoane.

Becali declara luni, răspunzând unei întrebări, că nu exclude varianta de a cere preşedintelui Traian Băsescu graţierea sa, menţionând că se simte trădat de statul român şi că va utiliza toate mijloacele legale împotriva sentinţei.

Întrebat dacă se pune astfel la dispoziţia lui Traian Băsescu, deşi anterior era împotriva şefului statului, Becali a spus: "Dar de ce să nu? Şi care e treaba? Ce, mi-e ruşine? Mi-e ruşine să cer libertatea mea pentru familia mea? Care e treaba? Ce, un act creştinesc, ţi-e ruşine să-l ceri? Sau ce, dacă-l face, un act creştinesc, îi e ruşine?".

Becali a spus că va face orice pentru a fi liber.

"Toate demersurile pe care le pot face - smerenie, orice - le voi face pentru ca să fiu liber pentru familia mea. Nu-mi cad galoanele dacă cer. Se poate? E legal? Se întâmplă să ceri preşedintelui graţierea? Eu o cer. Vrea - bine, nu vrea să o dea - iar bine", a mai spus Becali, după ce instanţa supremă l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Becali, Babiuc şi Cioflină împart aceeaşi celulă la Penitenciarul Rahova.
 Vizualizări articol: 613 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Becali, Babiuc şi Cioflină împart aceeaşi celulă la Penitenciarul Rahova0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei