Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 5 mar 2009 - Anul XIV, nr. 52 (4038)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Guvernul desfiinţează Agenţia Dezvoltării Zonelor Miniere, invocând ineficienţa structurii actuale

Joi, 5 Martie 2009 (19:21:17)
Guvernul a decis înfiinţarea Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, prin reorganizarea Agenţiei pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, care a fost desfiinţată, motivându-şi hotărârea prin ineficienţa formei instituţionale actuale şi necesitatea recuperării întârzierilor.

Executivul face referire la recomandările Băncii Mondiale şi la necesitatea recuperării întârzierilor în implementarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) pentru finanţarea proiectului de închidere a minelor, refacerea mediului şi regenerarea socioeconomică, precum şi la situaţia economică şi socială precară a peste 368 de unităţi administrativ-teritoriale cu caracter monoindustrial, cu o populaţie de peste 2,6 milioane locuitori, care au nevoie urgentă de asistenţă în procesul de regenerare economică.

Prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul a decis înfiinţarea Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei, prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, care se desfiinţează.

Agenţia va prelua toate responsabilităţile Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere pentru implementarea Acordului de împrumut dintre România şi BIRD pentru finanţarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerarea socioeconomică, şi va funcţiona cu birouri regionale, fără personalitate juridică, înfiinţate prin ordin al ministrului Economiei.

Obiectivul Agenţiei este dezvoltarea durabilă a zonelor afectate de restructurarea industrială şi promovarea de noi proiecte în scopul utilizării resurselor şi potenţialului economico-social cu maximum de valoare adăugată. Atribuţiile principale ale Agenţiei sunt elaborarea şi implementarea de programe/proiecte pentru dezvoltarea durabilă a zonelor afectate, sprijinirea mediului economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice şi în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici, precum şi sprijinirea înfiinţării de noi operatori economici.

Alte atribuţii sunt utilizarea dotărilor industriale devenite libere de sarcini, puse la dispoziţia Agenţiei, în scopul dezvoltării de noi proiecte, accelerarea elaborării şi implementării proiectelor finanţate din fonduri structurale prin sprijinirea autorităţilor publice locale din zonele afectate, se arată în actul normativ.

Personalul Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere va fi preluat în funcţiile contractuale corespunzătoare, menţinându-şi drepturile salariale.

Agenţia va fi condusă de un preşedinte, ordonator secundar de credite, numit prin ordin al ministrului Economiei, salarizat la nivelul funcţiei de secretar de stat.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Guvernul desfiinţează Agenţia Dezvoltării Zonelor Miniere, invocând ineficienţa structurii actuale.
 Vizualizări articol: 732 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Guvernul desfiinţează Agenţia Dezvoltării Zonelor Miniere, invocând ineficienţa structurii actuale0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei