Deputaţii au adoptat, luni, cu 216 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere, modificările aduse legii pentru protecţia animalelor, iniţiate de senatorul conservator Marius Marinescu, lege premergătoare înfiinţării Poliţiei animalelor.
"După 18 ani, avem o lege bună pentru protecţia animalelor, o lege eficientă. Prin această lege dorim să sancţionăm dur actele de cruzime şi de maltratare a animalor cu amendă penală sau cu închisoare, iar, pe altă parte, dorim să eliminăm cauzele care au dus la atrocităţi, să schimbăm mentalitatea oamenilor. Copiii să iubească animalele, iar adulţii să le respecte", a spus iniţiatorul acestei legi, senatorul Marius Marinescu.
Reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare s-au exprimat în favoarea acestei legi.
Deputatul PSD Aura Vasile a afirmat, după anunţarea rezultatului votului, că social-democraţii nu au uitat cum fostul primar general al Capitalei Traian Băsescu, actualul şef de stat, "a dat tonul nimicirii animalelor de pe stradă".
Pentru susţinerea acestui proiect legislativ, circa 300 de iubitori de animale, printre care Mihai Constantinescu şi Simina Mezincescu, membri ai unor organizaţii non-guvernamentale care acţionează pentru protecţia animalelor, au asistat la şedinţa de luni. Ei le-au oferit deputaţilor câte o garoafă roşie şi le-au cerut să voteze favorabil acest proiect de lege. În timpul şedinţei, susţinătorii au aplaudat fiecare intervenţie a deputaţilor.
Conform noii legi, care modifică Legea 205/2004, constituie infracţiune deţinerea şi comercializarea de animale sălbatice, cu excepţia grădinilor zoologice, folosirea animalelor pentru cerşetorie, omorârea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale, maltratatrea şi schingiuirea acestora, despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni, precum şi intervenţiiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative.
Modificările adoptate luni de deputaţi creează cadrul legal pentru protecţia animalelor, urmând ca, pe viitor, să fie iniţiată o lege pentru înfiinţarea poliţiei veterinare.
Actul normativ prevede pedepse care pot merge până la amenzi penale de 2.000 lei sau închisoare de până la un an.
Camera Deputaţilor este forul decizional în privinţa acestui act normativ.