Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 18 ian 2024 - Anul XXIX, nr. 13 (8542)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9757 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6253 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Bogdan Floriștean și Mihai Rusu, cei doi suceveni care vor urca în ring la Colosseum Tournament 43, vor să reediteze victoriile de anul trecut

Joi, 18 Ianuarie 2024 (18:53:23)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Gala Colosseum Tournament 43, care va avea loc pe data de 28 iunie, la Cetatea de Scaun, se anunță unul dintre evenimentele importante pentru Suceava anului 2024. Printre sportivii care vor urca în ring se vor afla și sucevenii Bogdan Floriștean, originar din Valea Moldovei, și Mihai Rusu, de loc din Capu Câmpului, care au câștigat un capital important de simpatie după victoriile repurtate anul trecut, tot în Cetatea de Scaun, cu ocazia Colosseum Tournament 39.

Bogdan Floriștean, campionul mondial Colosseum Tournament al categoriei 65 de kilograme, va avea parte de un meci de zile mari, urmând să lupte împotriva campionului Japoniei, care deține centura mondială în cunoscutul circuit Legends, patronat de fosta mare glorie a K1, Peter Aerts.

„Mă simt onorat că voi avea șansa să evoluez din nou în fața sucevenilor mei, într-o atmosferă fierbinte, așa că aștept cu nerăbdare să urc în ring. Sunt conștient că voi avea parte de un meci greu, dar am în spate o echipă excepțională, un antrenor foarte bun, așa că am încredere că voi depăși cu brio și acest obstacol”, a declarat kickboxerul în vârstă de 22 de ani.

În ce-l privește pe Mihai Rusu, va evolua în cadrul unei piramide de patru la categoria 61 de kilograme, câștigătorul urmând să primească șansa de a lupta pentru centura Colosseum Tournament.

„Sper să câștig piramida, pentru că îmi doresc să am din nou ocazia de a lupta pentru titlu. Visul meu este să cuceresc centura Colosseum Tournament și o să vedeți că o să mă întorc mult mai puternic. Povestea mea nu se termină aici. Anul trecut, la Suceava, am trăit clipe memorabile și nu aveam cum să pierd cu atâția oameni în spate. Sunt sigur că anul acesta se va întâmpla la fel”, a precizat sportivul în vârstă de 23 de ani.

Un aspect important de știut este acela că Bogdan Floriștean și Mihai Rusu nu sunt luptători profesioniști și transpiră din greu pentru a-și îndeplini visurile. Primul lucrează ca șofer, iar cel de-al doilea este angajat la o societate de construcții.

„Lumea trebuie să știe că nu suntem sportivi sută la sută. După o zi de muncă mergem la sală și încercăm dă dăm totul la antrenamente, nu ne este ușor. Chiar și așa, facem parte din prima linie a kickboxerilor din țara noastră. Dacă după atâta oboseală ajungem să ieșim învingători din confruntări cu sportivi de top, probabil că am avea șanse să urcăm și mai sus în carieră în condițiile în care am avea parte de un parcurs mai ușor. Dacă am face doar sport de performanță nu ar avea cine să ne stea în cale în România, în Europa, și, de ce nu, în lume”, a dezvăluit Mihai Rusu.

Legat de această situație, Gabriel Georgescu, promotorul Colosseum Tournament, a venit cu o propunere, pornind de la exemplul lui Daniel Ghiță și Ciprian Sora, doi foști mari kickboxeri ai țării noastre, care reprezentau cu succes România la competiții naționale și internaționale fiind angajați ai Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

„Cred că instituții precum Poliția, Poliția Locală, ISU sau Ministerul Apărării Naționale ar putea să se gândească la cooptarea lui Bogdan și Mihai în rândurile lor, și să beneficieze de calitățile lor fizice și de ardoarea de care cei doi dau dovadă. Nu văd de ce acești sportivi nu ar putea fi acolo, desigur, urmând procedurile necesare. Eu zic că dacă Bogdan și Mihai trec în uniformă pe stradă se oprește oricine dorește să facă scandal, iar partea de prevenție este practic asigurată. Știu că partenerul meu Cristi Varasciuc face eforturi să-i ajute în acest sens și sper să reușească, pentru că sunt doi tineri de nădejde, care merită ce e mai bun”.

Sportivii Bogdan Floriștean și Mihai Rusu se pregătesc la Suceava, la clubul Pro Gym Mironescu, sub atenta supraveghere a antrenorului Ovidiu Mironescu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bogdan Floriștean și Mihai Rusu, cei doi suceveni care vor urca în ring la Colosseum Tournament 43, vor să reediteze victoriile de anul trecut.
 Vizualizări articol: 1446 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Bogdan Floriștean și Mihai Rusu, cei doi suceveni care vor urca în ring la Colosseum Tournament 43, vor să reediteze victoriile de anul trecut5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei