Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 23 aug 2023 - Anul XXVIII, nr. 197 (8421)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6156 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Încă o lovitură a celebrului țepar Ovidiu Rusu – 400.000 de dolari de la o femeie care credea că trimite banii unui preot pentru acte filantropice

Miercuri, 23 August 2023 (13:15:56)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Celebrul escroc Ovidiu Rusu, care se află de ani buni în Penitenciarul Gherla, executând pedepse pentru înșelăciuni, a mai dat o lovitură pe măsura numelui său. O femeie aflată în Statele Unite ale Americii i-a trimis sume de bani importante, de-a lungul mai multor ani, crezând că pune umărul la construirea unei biserici, a unei grădinițe pentru copii sau a unei farmacii care oferă medicamente gratuite pentru nevoiași. Așa s-ar fi ajuns la imensa sumă de 400.000 de dolari, bani ridicați de-a lungul anilor de mai mulți complici din libertate ai lui Ovidiu Rusu.

 

·        Abordată din 2013 de ”preotul” care a insistat că trebuie să se apropie de biserică

În luna ianuarie a acestui an, la Poliția Municipiului Rădăuți – Biroul Investigații Criminale, a fost înregistrată plângerea unei femei, aflată în Statele Unite ale Americii, care a sesizat faptul că, în perioada 2013-2021, o persoană care s-a folosit de calitatea falsă de preot ar fi indus-o în eroare și, sub pretextul unor acte caritabile, a solicitat și primit de la ea aproximativ 400.000 de dolari americani.

O astfel de sesizare a fost privită reticent probabil în primă fază de polițiști, însă când s-au adunat date despre numele Ovidiu Rusu povestea nu a mai fost chiar neverosimilă. 

Polițiștii, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au desfășurat activități complexe și au stabilit că acum 10 ani, în timp ce persoana vătămată se afla în Statele Unite ale Americii, a accesat un anunț postat pe un site unde persoane care își declinau identitate monahală ofereau consiliere pentru o ”legătură spirituală care să conducă la apropierea sa de biserică”.

 

·        Ar fi trimis imensa sumă pe parcursul a 8 ani de zile

Femeia a început o conversați intensă cu un ”preot din Suceava”, în realitate deținutul Ovidiu Rusu.

Treptat, preotul a început să solicite sume de bani pentru construirea de biserici, grădinițe sau farmacii, precum și alte cauze umanitare.

”În acest mod, persoana vătămată, în perioada 2013-2021, ar fi acceptat solicitările persoanei respective și ar fi trimis către aceasta în mod repetat sume de bani, prin diferite modalități, transferuri bancare sau transferuri on-line, totalizând suma de aproximativ 400.000 de dolari americani”, se arată într-un comunicat al poliției județene.

 

·        Cum și când și-a dat seama femeia că este înșelată

Abia la sfârșitul anului 2021, femeia a reușit să ia legătura cu adevăratul preot și să realizeze treptat că a fost înșelată.

Polițiștii au desfăşurat activități investigative și de cercetare penală, iar în urma probatoriului administrat până în prezent s-a constatat că persoana care și-ar fi atribuit identitățile preoților, obținând astfel pentru sine și pentru complicii săi, în mod injust, aproximativ 400.000 de dolari americani, este un bărbat încarcerat în penitenciar.

În cadrul anchetei au fost identificați și opt complici, cinci bărbați și trei femei, care ar fi ridicat cei aproximativ 400.000 dolari americani.

Cu ocazia unei descinderi de acum câteva zile, în cadrul a 11 percheziții, inclusiv în penitenciar, au fost ridicați presupușii complici, un telefon folosit de Ovidiu Rusu și înscrisuri care ar putea aduce probe în dosar.

Ovidiu Rusu, în vârstă de 44 de ani, a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie.

De asemenea, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alte 6 persoane pentru săvârşirea infracțiunii de înșelăciune, sub forma complicității.

 

Trei dintre complicii care ar fi ridicat banii trimiși de femeia înșelată (două femei, de 31 și 48 de ani și un bărbat în vârstă de 36 de ani) au fost reținuți în arest pentru 24 de ore.   

 

·        A cumulat 225 de ani de închisoare și a primit o condamnare de 30 de ani

În anul 2018, deja închis de multă vreme, Ovidiu Rusu totalizase condamnări din fapte care însumau 225 ani de închisoare.

După contopirea pedepselor, conform legilor din România, Rusu a primit 30 de ani de închisoare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Încă o lovitură a celebrului țepar Ovidiu Rusu – 400.000 de dolari de la o femeie care credea că trimite banii unui preot pentru acte filantropice.
 Vizualizări articol: 5332 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Încă o lovitură a celebrului țepar Ovidiu Rusu – 400.000 de dolari de la o femeie care credea că trimite banii unui preot pentru acte filantropice5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei