Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 23 aug 2023 - Anul XXVIII, nr. 197 (8421)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Decizie judecătorească

Motivul pentru care individul care a lovit un polițist cu sabia în cap nu a primit închisoare pe viață

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Alexandru Huțuleac, zis ”Duțu”, individul care a lovit un polițist cu sabia în cap și l-a lăsat cu probleme de sănătate probabil pentru tot restul vieții, a fost condamnat la 17 ani de pușcărie, iar multă lume s-a mirat și a considerat că pedeapsa este prea mică. În fapt, el a primit 15 ani pentru ultraj raportat la tentativă de omor calificat și 6 ani pentru trafic de persoane, rezultând pedeapsa finală de 17 ani (pedeapsa cea mai mare, plus o treime din cealaltă condamnare). Soluția a fost pronunțată la Tribunalul Botoșani și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. Monitorul de Suceava vă prezintă și motivul pentru care nu s-a dat detenție pe viață, deși judecătoarea care a analizat acest dosar spune că existau toate indiciile pentru o astfel de condamnare.

”În privința infracțiunii de ultraj – tentativă de omor calificat comisă asupra persoanei vătămate, instanța are în vedere personalitatea inculpatului ce este caracterizat prin prisma probelor administrate în cauză ca fiind o persoană violentă, răzbunătoare, modul și contextul în care a acționat, consecințele grave produse prin infracțiune, motiv pentru care instanța se va orienta spre pedeapsa detențiunii pe viață, dar întrucât infracțiunea absorbită de ultraj a fost comisă în formă tentată (n.r. – formă atipică imperfectă a faptei incriminate), îi va aplica inculpatului o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj – tentativă de omor calificat”, se arată în motivarea instanței de la Botoșani.

 

  • Probele care arată că Poliția a acționat legal, după ora 6.00

 

Pe parcursul procesului, dar și pe toată perioada anchetei, Alexandru Huțuleac a spus mereu că a acționat în legitimă apărare, că ”mascații” Poliției i-au intrat în casă înainte de ora 6.00 și că a crezut că este atacat de persoane care vor să îi facă rău. Aceleași lucruri le-a povestit și judecătoarei de caz, care a precizat în motivare că această apărare nu este conformă cu realitatea.

”Inculpatul a încercat să dovedească existența unor cauze de atenuare sau de exonerare a răspunderii penale, invocând faptul că percheziția domiciliară a început înainte de ora 6.00 și că nu a știut cine sunt persoanele de la ușa locuinței sale, sau că la momentul la care a auzit loviturile în ușă se afla în stare de semi trezire, instanța nu poate reține aceste apărări ale inculpatului, întrucât probele administrate în cauză demonstrează că inculpatul a acționat în cunoștință de cauză”, se mai menționează în motivarea de la Tribunalul Suceava.

Astfel, apelurile la 112 prin care s-a solicitat prezența unei ambulanțe la adresa din Rădăuți a lui ”Duțu” pentru a acorda îngrijiri unui polițist rănit au fost făcute la orele 6.03, respectiv 6.06 ale zilei de 5 decembrie 2017. Mai mult, din fișa de observație a UPU de la Spitalul Municipal Rădăuți, reiese că persoana vătămată a fost preluată la ora 6.20. În plus, vizionarea imaginilor de la percheziție arată că aceasta a început la ora 6.00, iar filmarea propriu zisă la ora 6:00:44. Tot de pe aceste imagini se vede că înainte de a începe forțarea ușii de acces un agent strigă ”Poliția. Deschide”, după care urmează șapte lovituri de berbec în timpul căreia un agent continuă să strige ”Poliția. Deschide”.

”Ulterior, din interior, se aude o voce de bărbat, respectiv a inculpatului, motiv pentru care agentul strigă din nou <Poliția. Deschide>, după care sunt aplicate alte două lovituri de berbec, iar după aceste din urmă lovituri agentul strigă <Hai, hai mă, culcat, stai jos> și un zgomot metalic.

O altă probă la dosar a fost o cameră video montată pentru monitorizarea lui Alexandru Huțuleac în cazul vânzării de etnobotanice. Imaginile de aici arată, de asemenea, că percheziția a început la ora 6.00.

”Mai reține instanța că inculpatul a fost alertat de câinii pe care îi avea în curte, care, în momentul în care cele două mașini de poliție au oprit la poarta sa, au început să latre puternic, fapt ce explică rapiditatea cu care a luat sabia aflată pe comoda televizorului, a coborât la parterul casei și l-a lovit pe polițist”, se mai spune în motivarea instanței de judecată.

Iar faptul că a mai avut parte în trecut și de alte percheziții indică faptul că știa exact cum acționează polițiștii, motiv pentru care era atent la tot ce se întâmplă și supraveghea permanent zona din fața casei. 

 

  • Despăgubirile pe care trebuie să le primească polițistul lovit cu sabia în cap sunt destul de mici

 

Mai trebuie spus că ”Duțu” a fost obligat de instanță să-i achite lui Dan Ciprian Sfichi, polițistul pe care l-a lovit cu sabia în cap, suma de 9.000 de lei, cu titlu de daune materiale, și 50.000 de euro cu titlu de daune morale, dar și suma de 57.720 de lei, bani pentru tratamentul medical al celui agresat. Alexandru Huțuleac este liber încă de anul trecut după ce a stat arestat aproximativ patru ani și jumătate, dar pe numele său există o serie de interdicții care au legătură cu măsura controlului judiciar sub care se află.

Acțiunea din dimineața zilei de 5 decembrie 2017 a venit pentru anihilarea unei bande de traficanți de etnobotabice, condusă chiar de Alexandru Huțuleac. Una din percheziții viza locuința din Rădăuți a lui ”Duțu”, acolo unde a avut loc și fapta pentru care acesta a fost condamnat.

Mai trebuie menționat că din datele de anchetă ale structurilor de combatere a crimei organizate rezultă că Huțuleac a vândut etnobotanice unor clienți chiar în noaptea de 4 spre 5 decembrie. Marfa a fost vândută de acasă, din fața porții sale, adică în timp ce era monitorizat de anchetatori.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Motivul pentru care individul care a lovit un polițist cu sabia în cap nu a primit închisoare pe viață.
 Vizualizări articol: 3939 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Motivul pentru care individul care a lovit un polițist cu sabia în cap nu a primit închisoare pe viață5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei