Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 1 iun 2012 - Anul XVII, nr. 125 (5030)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

La pas prin cartiere

Ion Lungu, primit cu bucurie de alegătorii din Obcini

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, însoţit de echipa sa de campanie, s-a aflat ieri în cartierul Obcini, unde a luat străzile la pas, discutând cu oamenii întâlniţi în cale, dar şi cu cei pe care îi găsea prin magazine, în faţa scărilor de bloc sau chiar aflaţi în trafic.

Peste tot, oamenii se bucurau să-l vadă, veneau să-l salute, să schimbe o vorbă cu el, unii felicitându-l şi asigurându-l că vor fi alături de el la vot, alţii profitând de ocazie pentru a-i atrage atenţia asupra unor probleme care mai necesită rezolvare sau asupra cărora consideră ei că este nevoie să se insiste mai mult.

Acolo unde era vorba de probleme punctuale, care se pot rezolva în scurt timp, Lungu a şi dat instrucţiuni să fie luate măsurile necesare, în vreme ce pentru cele mai complicate a promis că va căuta soluţii.

Ion Lungu a spus că, deşi a mai fost de două ori în vizită electorală prin acest important cartier al Sucevei, a revenit, pentru a intra în contact cu cât mai mulţi locuitori:

“Vom continua discuţiile cu oamenii în toate cartierele Sucevei. Suntem pentru a treia oară în cartierul Obcini, un cartier important, în care s-au făcut investiţii în ultimii ani - sală de sport, investiţii în Şcoala Nr. 9, una dintre cele mai performante din municipiu, au fost modernizate reţelele de apă, canalizare, termoficare, etc. Discutăm cu oamenii pentru că sunt încă multe probleme de rezolvat aici. Dacă în privinţa marilor proiecte de infrastructură lucrurile stau cât de cât bine acum, sunt încă multe probleme de rezolvat printre blocuri”.

Edilul sucevean s-a arătat încântat de faptul că a văzut mulţi locuitori ai cartierului îngrijindu-se de spaţiile verzi din jurul blocurilor.

“Un lucru pe care îl apreciez în mod deosebit aici, în cartierul Obcini, este faptul că oamenii au un spirit civic mai ridicat. Am văzut oameni care îşi tund singuri gardul viu din faţa blocului, care îşi cosesc iarba din jur şi fac curat”, a spus Lungu.

Edilul sucevean a subliniat faptul că cea mai mare asociaţie de proprietari din oraş, 23+27, care este tot din Obcini, este de ani de zile fruntaşă în concursul iniţiat de primărie “Toţi pentru curăţenia oraşului”.

“Vreau să-i felicit pe oamenii care au iniţiativă – trebuie să înţelegem clar, cei care locuim într-un spaţiu comun, că trebuie să dăm dovadă de autogospodărire. Primăria trebuie să intervină, să facă curăţenie, dar cetăţenii să ne ajute să o păstrăm”, a adăugat şeful municipalităţii sucevene.

La finele vizitei electorale în cartierul Obcini, Ion Lungu a spus:

“Oamenii vor să vorbească cu noi, sunt receptivi la mesajul nostru şi îi aşteptăm ca pe 10 iunie să dea un vot pentru mine ca primar şi pentru echipa PDL în Consiliul Local”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ion Lungu, primit cu bucurie de alegătorii din Obcini.
 Vizualizări articol: 2393 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 2.60/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 2.6 din 10 voturi
Ion Lungu, primit cu bucurie de alegătorii din Obcini2.6510

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Cam la ce ora a fost vizita? trimis de
( 1 iun 2012, 11:45:37
Ne puteti spune cam la ce ora a fost "vizita" preamarelui in Obcini? Probabil pe la 10 dimineata cand toata lumea este plecata la munca.
Daca ar fi indraznit sa ajunga pe la 17-18, cand majoritatea isi rup pingelele pe fostele trotuare din cartier sau isi hurduca masinile pe strazile "aduse la starea initiala" dupa ce au fost distruse de constructorii maretului proiect "Suceava, utilitati si mediu" (vezi Victoriei, Viitorului, Slatioarei si cate altele care arata ca dupa bombardament...) sau cand parintii disperati isi cauta plozii prin cartier pentru ca locurile de joaca au fost concesionate unor diversi "afaceristi" pe cate 49 de ani.......cred ca atmosfera ar fi fost cu totul alta. Mai ales ca s-au ieftinit ouale....
Problema preamarelui este ca in Obcini locuiesc oameni de alt calibru decat in Burdujeni/sat si ar avea de dat ceva mai multe explicatii despre hotiile ultimilor opt ani...
Il rugam totusi ca pana pe 10 iunie sa ajunga in Obcini intr-o dupa-amiaza....Unde vrea el....
2.   Pentru Suceava trimis de
( 1 iun 2012, 11:52:31
Domn' primar numai bine si ink un mandat ...pentru ca faptele si realizarile de pana acumse vad cu ochiul liber si sper sa continue intr-un ritm mai alert pe viitor.
3.   Pentru Suceava trimis de
( 1 iun 2012, 12:11:03
Domn' primar numai bine si ink un mandat ...pentru ca faptele si realizarile de pana acumse vad cu ochiul liber si sper sa continue intr-un ritm mai alert pe viitor.
4.   Prin cartier trimis de
( 1 iun 2012, 12:50:54
Nu l-am vazut pe primar si pe strazile dintre blocuri, unde strazile si trotuarele sunt din anii 90. Se plimba doar pe strada Gavril Tudoras care a fort betona inainte de anul 2000. Nu l-am vazut in nici un parc pentru copii.
In Bucuresti primaria izoleaza blocuri, la noi nu se poate asa ceva. Proiectele europene nu ajung si in Suceava. Daca ar fi avut guvernul de partea lor ar fi fost altceva.
5.   Jos ciuma portocalie !!! trimis de
( 1 iun 2012, 13:38:49
Eu credeam ca traim intr-un oras european in care din punctul meu de vedere intr-un cartier ca obcini PRIMARIA ar fi putut sa se ocupe macar de cositul ierbii si de tunderea gardului viu ! sa nu mai vorbim de asa zisele strazi si trotuare care arata ca dupa razboi si ca intr-un cartier atat de mare deabia exista cosuri de gunoi. RUSINE LUNGULE !!!
6.   Cersetori trimis de
( 1 iun 2012, 15:24:05
E plin orasul asta de cersetori, nu mai avem nevoie de inca unul care sa vina sa ne cerseasca votul o data la patru ani si atat. Il invit pe domnul primar sa locuiasca o saptamana in locul meu si sa-si rupa masina in fiecare dimineata si in fiecare seara in frumosul cartier care nu a fost deloc neglijat in ultimii doisprezece ani. Nu exista suficiente tomberoane, nu exista cosuri de gunoi decat la strada principala, betonul de pe alei si trotuare e prin de cratere cu urme de asfalt in ele, blocurile sunt multicolor peticite (probabil cu autorizatie de construire), iar el vine si ne spune ca acest cartier a fost tratat la fel ca centrul orasului. Corect, si centrul arata la fel, adica JALNIC. Iar gazeta il elogiaza mai ceva ca pe Ceausescu. Ala macar a lasat ceva in urma, asta nu e in stare nici sa varuiasca ce a construit Ceausescu!
7.   Votati, dar sa nu regretati!?... trimis de
( 1 iun 2012, 15:42:18
Primarili nu mai are rabdare, are foame de voturi! Se vede si se aude ca ii prezent peste tot! La cersit voturi! Si pentru ca il vedeti printre voi, toti cadeti pe spate, n-ati mai vazut asa mindrete de primar! Dar sa vedem dupa,… dupa ce-l votati daca mai sta de vorba si are grija de voi! Vedeti cum sunt oamenii …cit de repede uita !? Ati uitat ce a fost pina azi? Eu nu pot uita de raul trait si-mi pare rau ca nu si-au cerut scuze, cum ar fi fost normal.

Dl.Lungu nu ar mai trebui sa se mai oboseasca pentru a o a treia realegere, avind in vedere brambureala de idei de dezvoltare a orasului! Arata mai rau ca inainte. NU are nimic specific care sa-l defineasca si care sa-i confere farmec! Adevarul este ca nu poate, nu este competent! Trebuie cineva tenace, un bun organizator si cu dragoste de frumos si de functional…
8.   ODISEEA STURLUBATICA - OBCINIADA trimis de
( 1 iun 2012, 17:40:36
Deci Ullyse(pardon Lungu)a ajuns intr-un tarziu pe taramul Obcinilor.Cand l-au vazut toti locuitorii au venit sa-l sarute cu foc.Din balcoane gospodinele aruncau cu petale de trandafir.Masinile claxonau in ritmuri wagneriene.La un balcon a iesit o mamaie si a racnit:Minune pot sa vad..Nepoata o lua de mana.Ce patisi mamaie tu vezi dintodeauna.Sora ta din Gorj are cataracta si nu vede.Iar ai baut spirt medicinal.In fata blocului o echipa de 10 obcineni cosea iarba in ritm.Oooooooo,tu esti Boc? intreba Lungu pe un omulet vioi.Da,pusca si cureaua lata. In fata altui bloc o echipa de 10 obcineni tundeau gardul .Unul din ei taia cu o forfecuta.Tu de ce nu tunzi cu foarfeca mare?Mi-am taiat unghiile la picioare si s-a rupt.
9.   TELEGONDOLA ZBURDALNICA trimis de
( 1 iun 2012, 17:48:40
Primarul a zis ca vrea sa faca telegondola intre Zamca si statuia lui Stefan.Acuma sunt in discutie doua puncte.Sa lege cablu de Stefan sau de cal.Sa lege de ce parte a lui stefan sau de ce parte a calului.
Alinuta si Getuta se dau cu telegondola.Vai fata ce bine e.Da uite jos,vad un urs cu laptop.ce face?Cauta in recycle bin.
Vai fata hai sa ne jucam de-a ecoul.Alinutabig grinu-te naibiiii ; ecoul:du-te naibiii
Getuta:du-te naibiii;ecoul ;du-te naibiii.se rupe cablu.fetele striga :ajutooor
ecoul:du-te naibiiii!!!
10.   De ce in Obcine?de ce la ora aia? trimis de
( 1 iun 2012, 20:37:53
primarul lung de mana de ce nu a aparut dupa-amiaza sa faca bai de multime?se temea ca sucevenii il vor servi cu oua si ghivece de flori in loc de bezele?bine ca vin alegerile ca se asfalteaza si transeea Oituz.lungule pana acum ce dracu` ai facut?mai este un cartier de unde vrei voturi indata.ZAMCA,unde te invitam cu drag sa iti dam ce ti-a lipsit in Obcine.stii de ce?iti spun eu.ar trebui redenumitCartierul Zamca=Cartierul Crater sau Cartierul Intunericului.te lasam pe tine sa alegi si sa vezi cu ochii tai.
11.   '....nulitati si mediu' trimis de
( 1 iun 2012, 22:26:40
Adevarul este ,cum graita un predecesor mai sus, ca acest oras arata ca naiba, e un haos total, numai carpaceli peste tot, totul e o improvizatie, nu avem nimic demn de remarcat dupa ''domnia'' preamarelui Lung, doar realizari fara viziune , fara aspect, fara gust.
Am fost saptamana trecuta prin Brasov, care intr-adevar arata a oras capitala de judet, simplu facut totul, dar cu deosebit gust estetic si sigur nu s-au cheltuit mai multi bani ca in Suceava....!
12.   Locuitorii... trimis de
( 1 iun 2012, 23:14:56
Noi locuitorii din Obcini ne vom bucura cand vom scapa de taran.A pus pavele pana-n Burdujeni,dar trotuarele din Obcini is rupte-n doua,din canalizare miroase a rahat,iar buncarele ranjesc si-si etaleaza gunoaiele pe strazile principale.Trotuarele-s ocupate de masini parcate,acoperisurile si blocurile sunt peticite ca-n lumea a 3-a,cainii si tiganii fac selectarea deseurilor...Lungu a autorizat extinderi de balcoane,in loc de parcari,spatii verzi si locuri de joaca pentru copii s-au facut garaje cu garsoniera deasupra,nu ai unde sa plimbi un bebelus cu carucior,ca-i zdruncini creierii.Daca mai vine,anuntati cand,sa punem mana de la mana sa-l bagam intr-un buncar!
13.   BUG MAFIA trimis de
( 2 iun 2012, 10:36:39
Printre blocuri suntem noi care te f.u.t.e.m pe tine...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Politic local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei