Mircea Radu IACOBAN

Circulă, pe internet, un soi de test pentru verificarea românităţii – dacă te încadrezi cum se cuvine şi răspunzi cu „da” întrebărilor din grilă, înseamnă că eşti român. Dacă nu, nu. Am citit şi recitit lunga listă şi, mărturisesc, încep să am îndoieli: nu cumva n-oi fi român? Atunci, oare ce-s? Fiindcă, iată, nu corespund baremului şi, oricâtă bunăvoinţă aş investi, n-am cum răspunde afirmativ la majoritatea celor 43 de întrebări ce încep invariabil cu „dacă”.

De pildă: (Dacă) „ai avut sau ai covoare pe pereţi” (eşti cu siguranţă român). Nici n-am, nici n-am avut. Iar covoare se arborează pe pereţi pretutindeni dincolo de Urali: vor fi având asiaticii gene româneşti? Dar, desigur, nu aşa se interpretează rezultatele testării cu „turnesolul” de pe internet; trebuie să concure cât mai multe rezultate afirmative, unul-două rămân irelevante. Aşa că, mergem mai departe: „Ai perdele din dantelă?”. Ei bine, am. Le-am cumpărat cândva, cu pile, de la fabrica din Paşcani. Nu mai există nici fabrica, nici pilele, dar perdelele, cu textură simplă, făr-de cocostârci şi lalele, mi se par onorabile şi deloc mai altfel decât cele întâlnite în case ale parizienilor ori luxemburghezilor. Adevărat, în ţările nordice hipercivilizate nu-s dantele la fereşti fiindcă, acolo, perdele nu există. Asta, ce să însemne?

Mai departe: „Ai faţă de masă vinyl la bucătărie?”. Da, am. Şi ce dacă am? Pe unde am fost în lume, masa pe care se pregătesc bucatele ori se desfac pungile aduse de la hipermarket este protejată cu o folie de plastic. Ce-i atât de românesc în asta? Alta: „Porţi palton din septembrie până-n mai?”. Păi, iarna asta am dat drumul la centrala termică în octombrie şi am închis-o abia în mai. În România, iernile-s lungi şi reci. N-om purta numaidecât palton, dar haine groase suntem obligaţi să îmbrăcăm exact atât cât ţine frigul. Şi nu cred că englezul iese în sacou dacă ninge-n mai.

Mai departe: „Când ai musafiri, îi întrebi dacă beau ceva, însă niciodată dacă mănâncă ceva”. I-auzi! La mine, în Moldova, oaspeţii sunt poftiţi la mese atât de generoase încât se crucesc străinii. Pe de altă parte, întrebarea-stas introductivă „Ce bei?” (vezi filmele americane) este adresată musafirului, obligatoriu, de yankei, nu de români. Alta: „Obiectele tale vestimentare au firme imprimate în culori cât mai stridente”. Da, am câteva astfel de tricouri. Nu-s fabricate la noi: le-am cumpărat din Spania, Andorra, SUA, Suedia, Canada. Ăia nu fac marfă pentru români, ci pentru piaţa proprie, aşa că... „Parchezi pe unde te taie capul şi în orice poziţie”. Aşa-i. Întâi de toate, fiindcă nu-s destule parcări amenajate, dar să fie ăsta patent românesc? Aţi văzut cum se parchează în Italia? Dar la Istanbul?

„După ce alimentezi, ţii maşina la pompă doar de dragul de a bea o cafea”. Şi nu ne-ar scalpa cel care-i în urma noastră la coadă? „Stai lângă cele mai mari două valize din aeroport”. Or fi şi de-ăştia, da-s numai români? Pe greci, la Hellinikon, i-aţi văzut? „Foloseşti sacoşele primite la cumpărături pe post de pungi de gunoi.” Da, şi ce-i de incriminat în asta? „Suni interurban numai după ora 11”. De ce aş face-o? Sun după ora 18, când e redus tariful. „Faci mâncare pentru o săptămână, pe care o arunci după două zile”. Dacă n-o fi invers, adică, faci mâncare pentru două zile şi-o arunci după o săptămână. Cum-necum, nici ăsta nu-i patent românesc. „Nu poţi pleca în călătorii dacă nu te conduc cel puţin cinci persoane la aeroport”. Nu  ştiu alţii cum sunt, dar pe mine nu mă conduce nimeni. „Dacă vezi pe cineva în pantaloni scurţi în decembrie, zici că e nebun.” Da, zic, susţin şi semnez. „Pleci o lună-două în afara ţării şi deja uiţi limba română”. Cu tristeţe, recunosc: avem astfel de „europenizaţi” peste noapte. Dar nu se întâmplă numai românilor; am văzut încă prin anii `80 o excelentă comedie franţuzească pe această temă...

Una peste alta, testul „Află dacă eşti român” mi se pare abuziv, superficial, tendenţios şi teribilist. Şi-s sigur că autorul, dacă n-are perdele din dantelă, o să aibă drele pe podele şi bureţi pe pereţi.