Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 16 feb 2023 - Anul XXVIII, nr. 38 (8262)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9752 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5471 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Decizie judecători

Tatăl acuzat că și-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pus în libertate după 3 luni și jumătate de arest preventiv

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Tatăl acuzat că și-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, care efectuau munci grele la ferma de măgari clandestină a familiei de la marginea E 85, la Iacobești – Grănicești, a scăpat în cele din urmă de arest, a două instanță înlocuind măsura de arest preventiv cu cea a controlului judiciar.

Ionuț Florescu a scăpat de arest în urma deciziei definitive a Curții de Apel Suceava de miercuri, 15 februarie. Bărbatul se afla în arest preventiv de la începutul lunii noiembrie a anului trecut, deci de trei luni și jumătate.

Ionuț Florescu este trimis în judecată de procurorii de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată (5 infracțiuni) și rele tratamente aplicate minorului (4 infracțiuni).

Măsura de eliberare din arest și de plasare sub control judiciar vine oarecum firesc în condițiile în care ancheta este deja finalizată, iar dosarul este în faza de judecată.

În cadrul controlului judiciar, tatăl are impuse mai multe obligații și restricții, inclusiv interdicția de a încerca să se apropie de copii.

 

Acuzațiile care i se aduc tatălui. Nu ar fi permis nici școlarizarea copiilor    

Conform anchetei procurorilor de la DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava, ”în cauză s-a reținut că, în perioada 2006 – iunie 2022, inculpatul și-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-a obligat să presteze activități agricole de îngrijire a animalelor din ferma familiei și la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate din județul Suceava, în scopul obținerii de beneficii materiale. Astfel, copiii erau treziți în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineața și erau forțați, prin recurgerea la acte agresive fizic și psihic, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22:00-23:00. Totodată, în calitate de părinte, inculpatul le-a interzis copiilor să se implice în activități adecvate cu prietenii, activități recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile școlare, măsuri și tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorilor.

Persoanele vătămate au fost exploatate în această modalitate încă de la împlinirea vârstei de 8 sau 9 ani, inculpatul profitând de poziția de autoritate pe care o deținea și de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-și exprima voința”.

 

Copiii ar urma să fie despăgubiți cu minimum 20.000 de lei fiecare

Procurorii au anunțat că au fost instituite măsuri asigurătorii asupra sumei de 9.500 de lei și a 3 bunuri imobile în valoare de 86.844 de lei în vederea recuperării prejudiciului adus persoanelor vătămate pentru care procurorul a exercitat din oficiu acțiunea civilă estimând valoarea acestuia la 100.000 de lei (câte 20.000 de lei pentru fiecare dintre cei cinci copii).

Pe parcursul urmăririi penale, persoanele vătămate au fost evaluate psihologic și medico-legal și au beneficiat de consiliere psihologică.

 

Totul a plecat de la o plângere făcută de fiica de 14 ani a familiei Florescu

Totul a plecat de la o plângere făcută în luna mai a anului trecut. La acea vreme, una dintre fetele familiei Florescu, în vârstă de 14 ani, s-a prezentat la sediul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava și a solicitat instituirea unei măsuri de protecție deoarece era abuzată atât fizic, cât și emoțional, precum și exploatată prin muncă de către tată.

”Minora a mai precizat faptul că cei doi frați ai săi, o soră în vârstă de 17 ani și un frate în vârstă de 8 ani sunt în aceeași situație, sunt amenințați, loviți și treziți la orele 4.00 ale dimineții pentru a îngriji cei 60 de măgari pe care îi crește familia. Pentru minora în cauză s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență la asistent maternal profesionist începând cu data de 25 mai 2022. Analizând cele sesizate de către minora susmenționată, specialiștii din cadrul Serviciului Intervenție în Regim de Urgență s-au deplasat la domiciliul părinților pentru a evalua situația din teren. Părinții au refuzat să colaboreze cu reprezentanții instituției noastre, precum și cu reprezentanții primăriei de domiciliu, proliferând amenințări la adresa acestora. Având în vedere faptul că au fost periclitate viaţa, educația, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială, integritatea corporală, sănătatea fizică și psihică ale copiilor de către părinți, s-a dispus instituirea măsurii speciale de protecție a plasamentului în regim de urgență pe calea Ordonanţei Preşedinţiale și pentru ceilalți minori din familie, la același asistent maternal profesionist din data de 7 iunie 2022”, au arătat reprezentanții DGASPC Suceava.

Mai trebuie spus că minorii familiei Florescu au mai fost preluați în sistemul de protecție în anul 2016 și în anul 2019, însă de fiecare dată au fost reintegrați în familie, la solicitarea familiei, prin decizia Instanței.

Inculpatul se bucură încă de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tatăl acuzat că și-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pus în libertate după 3 luni și jumătate de arest preventiv.
 Vizualizări articol: 657 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 1 vot
Tatăl acuzat că și-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pus în libertate după 3 luni și jumătate de arest preventiv4.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei