Constantin MOLDOVAN

Fiecare dintre noi avem în listele cu… prieteni de pe Facebook câțiva omuleți care se cred situați undeva deasupra norilor, loc de unde privesc cu indulgență - și jalnică suficiență - înspre muritorii de rând cărora le-au făcut, cândva, favoarea de a-i accepta printre admiratorii cei de toate zilele. Ei nu se coboară din autocreatul Empireu pentru a citi, aprecia sau comenta scrierile postate de către cei nedemni - probabil că așa consideră - de olimpiana lor atenție.

Sunt niște coloși - se pare că născuți așa - și nu concep să relaționeze cu cei ,,fără nume’’, se gratulează doar ei între ei și își construiesc ,,statui’’, frizând ridicolul, pe diferitele platforme de socializare și nu numai. Niciodată nu mi-au plăcut indivizii aroganți, acel gen de personaje care se consideră înțelepții neamului, deținătorii adevărului total, seniorii în fața cărora trebuie să se prosterneze tot ce mișcă pe minunatele feude asupra cărora sunt siguri că-și exercită autoritatea. 

Spunea Gabriel Garcia Marquez: ,,Am învățat că un om n-are dreptul să-l privească pe altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.’’ 

Poate că privirile minunaților despre care fac vorbire aici, plictisite de povara unei măreții de multe ori închipuite, se vor opri, câteva clipe, asupra acestui citat deosebit, reamintindu-și câtă dreptate i-au dat autorului atunci când, tineri și la început de drum fiind, l-au citit pentru prima oară. 

În fond, diferența dintre un parvenit lustruit - indiferent de domeniu - și un om cu adevărat mare este dată tocmai de neuitarea celor spuse acolo și de respectul arătat atât propriei persoane, cât și celor cu care acesta interacționează.

Un citat latin ne amintește că ,,Famam multi curant pauci conscienciam’’ (Mulți se îngrijesc de faimă puțini de conștiință)… Un adevăr de necontestat! 

NEDUMERIRI

Ce mare lucru poate să se-ntâmple

Dacă rămân, în suflet, gol și trist

Când îmi zvâcnesc nedumeriri în tâmple

Sub cerul cu sclipiri de ametist?!

Ce vină am că lumea nu-nțelege

Imensitatea clipei ce-a trecut,

Că pentru unii răul este lege

Și dau iubire doar cu împrumut?!

Ce pot să fac în fața lașității

Când tot mai mulți aruncă vorbe-n vânt,

Sfidând pe cei fideli sincerității

Și frumuseții-nchise în cuvânt?!

Ce dracu' s-a-ntâmplat cu omenirea?!

Pe unde stau ascunși cei drepți și buni

Lăsând să fie-nchisă, azi, simțirea

Sub pază strictă-n casa de nebuni?!

Când îmi zvâcnesc nedumeriri în tâmple,

Sub cerul cu sclipiri de ametist,

N-am voie ca în suflet să fiu trist...

Și voi veghea să nu se mai întâmple!

(Constantin MOLDOVAN)

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!