Un bătrân din Dorna Candrenilor a murit în cursul nopţii de luni spre marţi, după ce casa în care locuia a luat foc. Incendiul a fost sesizat prin intermediul unui apel la 112, în jurul orei 04.20, la faţa locului sosind în scurt timp pompierii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Dorna Candrenilor, care au intervenit cu patru autospeciale de stingere, trei motopompe şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor, focul se manifesta la acoperişul casei, iar proprietarul a fost găsit în interior, în stare de inconştienţă, cu arsuri şi intoxicat cu fum. Pompierii paramedici SMURD, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au aplicat manevre de resuscitare, însă din nefericire, în ciuda manevrelor medicale, proprietarul în vârstă de 86 de ani a fost declarat decedat.
Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost ridicat de la faţa locului şi transportat la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului. În incendiu a fost distrusă locuinţa pe o suprafaţă de circa 40 de metri pătraţi, construită din lemn, valoarea prejudiciului fiind estimat la 15.000 de lei. Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit din coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.