Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 17 ian 2013 - Anul XVIII, nr. 12 (5219)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

La judecată

Tineri din Botoşani, la furat bani din bancomatele din Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Trei tineri din judeţul Botoşani au fost trimişi ieri în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzaţi că au provocat distrugeri la mai multe bancomate de pe raza judeţului Suceava, în încercarea de a fura bani, reuşind într-un singur caz să sustragă nu mai puţin de 1.500 de lei.

Cazul nu este singular, în octombrie 2011 alţi doi tineri botoşăneni fiind prinşi în timp ce încercau să fure din bancomatele din Suceava.

 

Au „extras” de la bancomate 2.800 de lei

Ionuţ Ştefan Ailoaie (26 de ani), din comuna Dersca, şi Cătălin Mihai Suhăreanu (24 de ani), din Dorohoi, ambii în stare de arest preventiv, precum şi Constantin Marian Butnariu (26 de ani), din comuna Şendriceni, cercetat în stare de libertate, au fost daţi ieri pe mâna judecătorilor pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, cei trei, în perioada 10-12 august 2012, prin folosirea unui card bancar şi a unui dispozitiv artizanal, precum şi prin distrugerea fantei de eliberare a numerarului, au sustras 1.500 de lei de la un bancomat din Gura Humorului şi au încercat să sustragă sume de bani de la alte patru bancomate din aceeaşi localitate.

De asemenea, susţin anchetatorii, în seara zilei de 7 octombrie 2012, inculpaţii Suhăreanu şi Butnariu, prin acelaşi mod de operare, au furat 1.300 de lei de la un bancomat din municipiul Botoşani şi, în aceeaşi zi, au încercat să sustragă bani şi din bancomatul unei bănci din municipiul Rădăuţi.

Ca mod de operare, tinerii introduceau un card valabil în bancomat, solicitau să scoată o sumă de bani, după care opreau operaţiunea în ultimul moment. Bancnotele ajungeau aproape de fanta de ieşire, unde tinerii introduceau un dispozitiv cu care încercau să scoată bancnotele.

Pe lângă prejudiciul cauzat de sumele de bani sustrase din bancomate, cei trei inculpaţi vor trebui să suporte şi contravaloarea pagubelor provocate ATM-urilor, pagube care se ridică la câteva mii de lei.

 

Blocau fanta de eliberare a banilor din bancomat

În 2011, în octombrie, alţi doi tineri din judeţul Botoşani au fost prinşi în timp ce încercau să fure cu un dispozitiv ilegal folosit pentru blocarea banilor în bancomate.

Cei doi au fost prinşi, după ce reprezentantul unei unităţi bancare de pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava a anunţat la 112 că persoane necunoscute au montat pe bancomatul societăţii, la fanta de eliberare a numerarului, un dispozitiv care bloca ieşirea banilor pe care clienţii voiau să-i scoată.

Poliţiştii au făcut o pândă şi au reuşit să prindă un tânăr care s-a oprit în dreptul bancomatului şi a ridicat dispozitivul cu pricina, care era aplicat cu autocolant pe interfaţa aparatului.

Respectivul tânăr a fost identificat în persoana unui anume Ovidiu Golinschi, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, la controlul corporal asupra acestuia fiind găsit, în mâneca hainei, dispozitivul metalic de care erau lipite două bancnote de câte 50 de lei.

Judiciariştii poliţiei au reuşit să-l reţină la scurt timp şi pe un alt suspect, Tiberiu Rotariu, de 24 de ani, tot din Dorohoi, care se afla la volanul unui autoturism înmatriculat pe numele mamei lui Ovidiu Golinschi.

După o noapte în arestul poliţiei, cei doi tineri au fost lăsaţi să se întoarcă la Dorohoi, fiind cercetaţi în stare de libertate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tineri din Botoşani, la furat bani din bancomatele din Suceava.
 Vizualizări articol: 1159 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Tineri din Botoşani, la furat bani din bancomatele din Suceava3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Hahahaha trimis de
(17 ian 2013, 14:25:19
astia nu au bancomate in bt?
2.   Botoshanezii au plecat la"munca " in strainatate trimis de
(17 ian 2013, 16:01:36
botoshanezii au plecat la"munca " in strainatate, la vecinii lor mai bogati...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei