Fluxul memoriei

Fostul preşedinte Ford, membru în Comisia Warren pentru anchetarea asasinării preşedintelui Kennedy, care a autorizat, totuşi, uciderea lui Fidel Castro, la bătrâneţe a aflat că CIA a ascund de fapt unele informaţii esenţiale privind acel eveniment, ce a rămas neclarificat juridic până azi, existând zeci de teorii şi sute sau mii de cărţi scrise pe această temă.

Se pare că presupusul asasin singuratic, Lee Harvey Oswald, îl cunoscuse anterior evenimentului pe Jack Ruby, asasinul lui din beciul poliţiei din Dallas, sau cel care a eliminat cel mai periculos suspect. Şi postul de radio „Europa liberă“ era în subordinea CIA. Eu l-am ascultat mult timp şi am apreciat tot ce a spus despre comunism. Exact la fel gândeam şi eu, aşa că acum nu sunt deziluzionat în nici un fel. Aici agenţia a făcut un lucru bun.

Curios este că SUA, începând cu Eisenhower, Kennedy şi toţi ceilalţi preşedinţi se temea evident de un atac prin surprindere cu arme nucleare din partea URSS. Realitatea a fost însă alta. Începând cu Stalin, de la criza Berlinului din 1949-1950, toţi conducătorii sovietici nu s-au gândit să atace prin surprindere SUA. Ei înşişi se temeau de un asemenea groaznic eveniment. Era vorba de totala lipsă de încredere între cele două superputeri nucleare. Chiar şi după multele acorduri semnate, neîncrederea a persistat, şi dacă a dispărut vreo 15 ani după destrămarea URSS, în prezent relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt aproape ca în perioada războiului rece. Amândouă aceste superputeri nucleare pot distruge lumea de 20 de ori cu întregul lor arsenal nuclear existent în prezent. Până în prezent doar cele două ţări se pot distruge reciproc. Sigur că vine din urmă China. Iranul e o sperietoare Fără nici un suport real. Nici în 500 de ani Iranul nu poate dezvolta un potenţial nuclear egal cu cel al SUA şi Rusiei. Ameninţarea din partea Iranului nu e decât o sperietoare.

Dar să revin la CIA şi la imperialismul american, împotriva căruia luptam în copilărie şi tinereţe. Sigur că tinerii nu se prea sinchiseau de imperialismul american. Nici KGB-ul sovietic nu era mai prejos, dar nici un lider sovietic, inclusiv Stalin, nu au aprobat asasinarea unor oameni politici reacţionari din Occident sau din alte locuri. CIA a pregătit multe acţiuni de asasinare a unor oameni politici, e adevărat, din ţări care o luau spre comunismul sovietic. Nu s-au pregătit acţiuni de asasinare a unor lideri din URSS sau din ţările comuniste. America latină, Africa şi Asia erau obiectivele esenţiale ale CIA, urmărind, bineînţeles, oprirea expansiunii comuniste. În Cuba, în Chile şi în alte ţări comunismul nu a fost adus de Armata Roşie. Am mai spus undeva că disputa teoretică între socialism şi capitalism se desfăşura, din partea comunismului, în revistele „Timpuri noi”, „Probleme ale păcii şi socialismului” (apărea la Praga) şi „Orizonturi”, evident, toate coordonate de la Moscova. Le-am citit mulţi ani pe toate trei. De atunci memoria mea a reţinut confruntarea ideologică între comunism şi capitalism.

Cine credeţi că mai erau pe statele de plată ale CIA în timpul războiului rece? Însuşi bătrânul politician italian Giulio Andreotti, fost mult timp prim-ministru şi şef al dispărutului partid democrat-creştin. Îi are pe conştiinţă, ca fost şef suprem al mafiei italiene, pe Aldo Moro, prim ministru care a făcut o înţelegere cu comuniştii, numită „Compromisul istoric”, apoi pe generalul Alfredo Dalla Chiesa, trimis special la Palermo să combată crima organizată, şi în mod şi mai special pentru a fi ucis, apoi un procuror vestit. În Italia, în 1948, CIA a folosit multe zeci de milioane de dolari, toată mafia şi Vaticanul pentru a-i înfrânge pe comunişti în alegeri. Paradoxal, dar Stalin nu i-ar fi sprijinit direct sau indirect, ca şi pe cei din Grecia, el respectând împărţirea Europei, făcută în special cu Roosevelt, dar şi cu Churchill, care şi-a schimbat apoi poziţia. Dacă mai trăia preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt, încă zece ani, alta era situaţia Europei şi a lumii postbelice.

Culmea absurdului ar fi ca peste ani să-l găsim pe statul de plată al CIA pe tovarăşul Ceauşescu. Sigur, când se vor dezvălui publicului documente declasificate. Sigur, e mai mult o glumă, fiindcă preşedintele nostru era un comunist convins, care credea în pieirea capitalismului, şi apoi nu era amator de bani. Pentru mine rămâne un fel de mister de ce se temea efectiv Ceauşescu de KGB. Am mai spus că Armata Roşie şi KGB erau baza regimului comunist, nu Securitatea, armata, clasa muncitoare, în care credea nefericitul cârmaci.

Ioan Pînzar