Mircea Radu IACOBAN

Aflu în detaliu abia acum ce se întâmpla în 1977! Datorită scandalului Breban-Manolescu, au fost date publicităţii materiale „conexe”, tangente la temă, dar cât se poate de... secante vizavi de măruntele noastre existenţe.

Tot în zile fierbinţi de iulie, dar în urmă cu 34 de ani, se desfăşura Plenara CC al PCR în care Titus Popovici a rostit un violent discurs împotriva romanului „Bunavestire” de Nicolae Breban şi, implicit, a editorului care a cutezat să-l tipărească – recte, subsemnatul.

În concluziile Plenarei, Ceauşescu a decretat „Titus are dreptate!”, cuvinte care, în vremea aceea, cântăreau cât o lespede şi răsunau precum ecoul uşii destinului definitiv zăvorâtă.

Pentru generaţiile de astăzi este literalmente imposibil să perceapă adevăratele implicaţii şi efecte ale unei astfel de aprecieri a „marelui cârmaci”: intrau imediat în acţiune „organele” şi „forurile”, spre a duce până la ultimele consecinţe sugestiile unei aprobări concluzive fatal interpretată ca directivă.

Toată tărăşenia exprimând moravurile şi obişnuinţele „epocii de aur”, n-aş evoca-o dacă n-ar fi purtătoare de ciudate revelaţii privind morala breslei oamenilor scrisului. Sigur, fără generalizări absolute, dar cu necesară luare aminte, fiindcă istoria pare să se repete: în locul solidarizării, apare, regretabil, dezbinarea. Şi ar mai fi – nu chiar în ultimul rând – revelatoare pentru completa anulare a valorilor atribuite tradiţional amiciţiei, în funcţie de varii interese ale momentului.

În revista „Oglinda literară” au fost publicate (nr. 114, iunie 2011) fragmente din stenograma luării de cuvânt a lui Titus Popovici la amintita Plenară. Perspectiva delaţiunii – că asta a fost – nu se schimbă, dar se pot evidenţia nuanţe şi subînţelesuri. Acum aproape uitat, Titus a fost considerat cândva marele prozator al României socialiste, romanul său „Setea” (1958) fiind repede inclus în manualele şcolare. Tot acolo figurau şi productele inepte ale lui Dan Deşliu, numai că între cei doi autori exista o evidentă diferenţă, „Setea” fiind un roman tezist bine scris (literar vorbind), în vreme ce „Minerii din Maramureş”, poem la fel de tezist, depăşea, ca scriitură, limitele penibilului.

După ce s-a afirmat şi în teatru, orădeanul Titus Popovici (vechi amic al Traian Gârba – un prim-secretar cu frecvente manifestări anti-ceauşiste, cel puţin în particular) a trecut la cinematografie, artă mai... rentabilă şi mai lesne aducătoare a succesului de public. Pe care, ca scenarist, a profesat-o făr-de cusur.

Iată-l pe Titus la tribuna Plenarei: „modul în care acest roman a apărut constituie, după părerea mea, şi o spun deschis, cu toată răspunderea, o serioasă greşeală de ordin politic. Respins la Editura Cartea Românească (director, Marin Preda), respins la Editura Eminescu (director, Valeriu Râpeanu), după nenumărate discuţii în care autorul s-a dovedit refractar, încercat a fi transmis clandestin peste graniţă, romanul apare brusc la Editura Junimea din Iaşi, într-un tiraj nejustificat de mare...” etc. etc.

Cum se vede, au fost evocate numele editorilor orientaţi şi omis acela al autorului „serioasei greşeli politice” – adică, al subsemnatului. Este singurul hatâr pe care mi l-a făcut Titus, findcă – aici e aici! – eram... buni şi vechi prieteni, în pofida diferenţei de vârstă. N-a mai contat faptul că atâtea primăveri am colindat în doi Delta căutând gâştele sălbatice, nici că am trudit împreună la un scenariu de film (rămas în manuscris), că ne vizitam frecvent, că îmi citise la ureche primejdioase proze anti-totalitare, că... că...

Prea mare ura faţă de Breban, prea neînsemnată „victima colaterală”, nu mai conta faptul că toate consecinţele n-avea cum să le suporte Breban, ci directorul Editurii „Junimea”, autor al „serioasei greşeli politice”. Acuză ratificată de Ceauşescu: „Titus a avut dreptate!” Deocamdată, semnalez publicarea stenogramelor de la Plenară. Voi mai reveni.