Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Ioan Mariuţac
Data morţii: 18 decembrie 1989
Locul morţii: Timişoara, în faţa Catedralei
Cauza: Împuşcat în cap
Vinovaţi: Doi subofiţeri de miliţie (identificaţi), achitaţi în ’91
Observaţii: Cadavrul a fost găsit, după trei săptămâni, la groapa comuna din Cimitirul Săracilor
Data naşteri: 16 august 1963
Locul naşterii: Milişăuţi, Suceava
Loc de muncă: Muncitor la Combinatul Agroindustrial Timişoara
Calitate: Erou Martir
Suceveanul Ioan Mariuţac odihneşte în cimitirul din Milişăuţi, sub un monument de marmură albă, cu doi heruvimi la cap. Candelele şi lumânările arată că cineva calcă des pe aleea spre mormânt. Mama lui Ioan, Silvia, vine să-şi plângă fiii. Vasile, mort la 15 ani de leucemie, şi Ioan, împuşcat în cap la Revoluţia din Decembrie 1989. Băieţii nu sunt înmormântaţi împreună, aşa a vrut Silvia. „Pe asta erou l-am pus aparte. Cel mic e lângă părinţii mei, le-am făcut altfel monumentele. Fiecare cu al lui”, spune femeia.
Ne-am întâlnit cu Silvia Mariuţac în casa fiicei ei, singurul copil care i-a mai rămas. E mai aproape de şosea şi o puteam găsi mai uşor. Ne povesteşte despre Ioan, cum a plecat în 1989 cu alţi băieţi la Timişoara, să-şi găsească o slujbă şi să câştige mai bine şi s-o poată ajuta şi pe ea. În decembrie 1989 trebuia să vină acasă de Crăciun, împreună cu ceilalţi băieţi. Ei au ajuns, Ioan nu. La întrebările Silviei, au răspuns că va veni cumva şi el.
„Soţul a murit demult, copiii i-am crescut singură. Ion, când a văzut că mi-e greu, a zis că se duce să câştige şi el mai bine banul. Avea grijă de mine, lucra la o fabrică, la Timişoara, dar a venit Revoluţia şi l-au împuşcat în cap. L-am aşteptat de sărbători şi când am văzut că nu mai vine m-am dus şi l-am căutat prin spitale la Timişoara. Se spunea că pe unii i-au dus la Bucureşti, la ars. Abia în februarie l-am găsit într-un cimitir din Timişoara. Era într-un sicriu ca nelumea, l-am adus acasă şi l-am înmormântat cum trebuie”, povesteşte Silvia Mariuţac.
„Cine i-a împuşcat? Chiţac şi cu celălalt, Stănculescu, dar văd că ei au dreptate, nu noi”
Nu ştie prea multe de circumstanţele în care i-a fost împuşcat băiatul, doar ce i-au mai spus unul şi altul. Pentru ea Revoluţia înseamnă doar că şi-a adus fiul acasă cu capul sfărâmat şi l-a recunoscut în mormânt la Timişoara după degetul lipsă la o mână şi după salopeta de la fabrică. Din dosarul lui Ioan Mariuţac reiese, conform unui documentul medical de examinare a cadavrului din data de 26 decembrie 1989, că moartea a fost violentă şi provocată de plăgi împuşcate cranio-cerebrale. În prima fază a fost îngropat într-o groapă comună. În data de 9 februarie 1990, mama lui a primit aprobare să-l aducă acasă.
„Am avut noroc de o doamnă din Timişoara, că l-am găsit. Băiatul ei a lucrat cu al meu şi au fost împuşcaţi odată. Ea i-a găsit în groapa comună, i-a dezgropat şi i-a dus pe amândoi la cimitir. M-au dus cu ei şi mi-au arătat unde l-au îngropat. Acolo m-au întrebat dacă avea vreun semn, ca să-l recunosc. Le-am spus că avea un deget tăiat la o mână şi că era în salopetă când a fost împuşcat, că ieşise de la fabrică. L-au dezgropat şi exact aşa era în sicriu... m-am uitat la capul lui. Era distrus tot. Soţul ei m-a ajutat pe la primărie, m-a dus în toate părţile, să-l iau, să-l duc. Primăria din Timişoara mi-a dat maşină şi mi l-am adus acasă, frumos. Altfel cu cine? Soţ nu, fata era mică...”, deapănă femeia.
A vrut să afle cine i-a împuşcat copilul şi din ordinul cui: „Am fost la Bucureşti, la proces de câteva ori, să se facă dreptate. Cine i-a împuşcat? Chiţac şi cu celălalt, Stănculescu, dar văd că ei au dreptate, nu noi”.
La 75 de ani, Silvia s-a resemnat că nu va afla adevărul niciodată.
„Libertatea asta tare n-a fost bună”
Familia din Timişoara a ajutat-o şi în demersurile pentru obţinerea certificatului doveditor al titlului de Erou-Martir al Revoluţiei din Decembrie 1989, eliberat în data de 16 mai 1991. În baza acestuia, statul îi acordă o „Indemnizaţie de recunoştinţă”.
Pentru că nu s-a descurcat în toate hăţişurile birocratice presupuse de preschimbările succesive ale acestor certificate, primeşte doar 350 de lei, deşi după indexări ar fi trebuit să i se dea circa 800 de lei. Nici bilete de călătorie la clasa I nu mai primeşte de vreo doi ani, după cum spune ea.
„Am fost de câteva ori la primărie, la Suceava, dar mi-au spus că ei nu au nimic de la Bucureşti şi nu au cum să mă ajute. Nici bilete de tren nu am avut vreo doi ani, dar anul ăsta, la Ziua Eroilor, oamenii care au fost acolo mi-au dat câte un bilet, câte două. M-au mai ajutat cu câte 100 de mii... Ce să fac?”. Nu a reuşit să-şi obţină gratuit nici măcar o cârjă, după operaţia de hernie de disc care i-a lăsat o durere permanentă la picior. A făcut o scrisoare către spitalul din Rădăuţi încă de anul trecut, însă nu a primit nici un răspuns.
Pentru indexarea indemnizaţiei şi cu biletele i-a promis prefectul Sorin Popescu că o va sprijini, iar ea speră că asta se va întâmpla cât mai curând.
Nu mai are multe iluzii şi nici nu crede că moartea copilului ei a fost utilă pentru ţară. „De multe ori am zis că tare bine ar fi dacă aş muri. Libertatea asta tare n-a fost bună. Înainte mai aveai unde să lucri, la Rădăuţi erau o grămadă de fabrici. Acum tot s-a distrus, tot a dat faliment. Înainte, dacă te prindea pe drum te întreba de ce stai vagabond. Acum arată la televizor cum vin la babă sau la moşneag şi pentru 1 milion îi iau zilele”, este concluzia Silvei despre anii de democraţie. I-a rămas drumul la cimitir şi monumentul din centrul Milişăuţiului, unde este şi o fotografie a fiului ei. Spune că fostul primar mergea la cimitir în fiecare an, de Ziua Eroilor, dar cel de acum a pierdut obiceiul.
„Am avut doi băieţi şi o fată şi până la urmă tot singură stau. Fata, Viorica, a fost la muncă în Italia, acum s-a întors şi le are pe ale ei. La bordeiul meu fac cum pot”, îşi plânge viaţa Silvia Mariuţac.
(10 feb 2010, 14:08:20