13 percheziții în dosarul deschis după violențele de la începutul lunii din Piața Victoriei

Procurorii și polițiștii au făcut, joi dimineața, 13 percheziții în București în dosarul deschis ca urmare a violențelor din noaptea de 01 spre 02 februarie înregistrate în Piața Victoriei, fiind identificate mai multe persoane suspectate că au participat la evenimente, scrie Mediafax.În urma cercetărilor efectuate până la această dată și în baza colaborării cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au fost identificate mai multe persoane, despre care există date și indicii că au participat la acțiunile violente menționate. Cu ocazia perchezițiilor efectuate în această dimineață au fost găsite și ridicate peste 3.000 materiale pirotehnice ce urmează a fi expertizate, se arată într-un comunicat de Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.Mai multe persoane vor fi audiate în această cauză.

Recomandări

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Eleva care a preluat traficul de droguri de la iubitul ei, după arestarea acestuia, nu a putut convinge să fie cercetată în libertate

Elevi de 16-17 ani, momiți cu droguri și apoi transformați în traficanți. Un dealer care are de executat ani de pușcărie a tras după el în boxa acuzaților trei minori