Accident

Un șofer băut zdravăn a intrat cu mașina într-o căruță

Un șofer care băuse zdravăn înainte de a se urca la volan s-a ales cu dosar penal după ce a lovit o căruță. Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, pe un drum comunal din satul Băncești, comuna Mușenița.
Aflat la volanul unui autoturism marca VW Golf, bărbatul de 45 de ani, din Băncești, nu a observat căruța care venea din sens opus și care nu era semnalizată și a lovit-o. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, numai că poliția chemată la fața locului a constatat că șoferul băuse înainte de a se urca la volan. În consecință, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate