Un șofer a adormit la volan și s-a izbit cu mașina într-o căruță

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Păltinoasa, ce conducea o autoutilitară, miercuri după-amiază, dinspre Ilișești spre centrul localității Ciprian Porumbescu, a adormit la volan și a intrat în coliziune cu atelajul hipo condus regulamentar de un bărbat de 38 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a căruțașului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire