Razie cu sute de amenzi, carambol pe DN 2E și o femeie beată criță la volan cu copilul în mașină

Razie cu sute de amenzi, carambol pe DN 2E și o femeie beată criță la volan cu copilul în mașină
Razie cu sute de amenzi, carambol pe DN 2E și o femeie beată criță la volan cu copilul în mașină

Polițiștii suceveni au declanșat, în ultimele zile, o ofensivă împotriva vitezomanilor, în timp ce pe șosele s-au înregistrat caramboluri, pasageri răniți în transportul în comun și o femeie a fost prinsă beată turtă la volan, având propriul copil pe bancheta din spate.

Într-o acțiune desfășurată între 14 și 15 iunie, agenții rutieri au vânturat județul pentru a-i potoli pe vitezomani și pe cei care se angajează în depășiri sinucigașe.

Bilanțul arată că au fost aplicate 470 de amenzi, în valoare totală de peste 306.000 de lei.

De asemenea, 41 de șoferi au lăsat permisele „la uscat”, iar 19 certificate de înmatriculare au fost retrase pentru defecțiuni sau lipsa actelor.

Cel mai revoltător caz a avut loc pe străzile din Rădăuți, unde o șoferiță de 39 de ani a fost oprită de o patrulă pe strada Nicolae Bălcescu.

Femeia emana un miros puternic de alcool, însă era atât de beată încât nu a fost capabilă nici măcar să sufle în aparatul etilometru. Tabloul dramatic a fost completat de prezența fiului ei, un copil de doar 4 ani, lăsat pe bancheta din spate.

Condusă la spital, femeia a refuzat vehement prelevarea probelor de sânge, alegându-se astfel pe loc cu dosar penal.

  • Carambol cu trei vehicule pe DN 2E

Nerespectarea distanței în trafic a provocat un accident în lanț pe ruta Capu Codrului – Gura Humorului. Șoferul unei autoutilitare MAN cu semiremorcă nu a frânat la timp și a izbit în plin un VW Golf, proiectându-l într-un alt autoturism aflat în față. În urma impactului violent, conducătorul mașinii din mijloc a ajuns la spital cu traumatism la coloana cervicală și contuzii.

Tot la spital a ajuns și un bărbat de 79 de ani din Salcea, victimă într-un mijloc de transport în comun.

În timp ce microbuzul TPL rula pe direcția Plopeni – Calea Unirii, șoferul a frânat brusc, iar bătrânul, care se afla în picioare, s-a dezechilibrat și s-a lovit violent în zona toracelui. Deși inițial a crezut că nu are nimic, după mai bine de 24 de ore, când durerile costale s-au acutizat, s-a prezentat la Urgențe.

În ambele cazuri de accidentare, polițiștii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Femeie ruptă de beată, lovită de o mașină în timp ce mergea haotic pe stradă și împingea un cărucior în care se afla copilul de doar 4 luni

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști