Gânduri…(IV)

Ultimul articol din această serie îl vom dedica lui Oedip. O facem și din mândrie națională, pentru că după tragedia lui Sofocle, Oedip Rege (Oedipus Rex) scrisă în anul 429 î.Hr., marele nostru compozitor George Enescu, compune pe libretul lui Edmond Fleg opera Oedipe. Această lucrare, elaborată între anii 1910-1931, face parte din patrimoniul mondial. După Sofocle, tema a fost abordată și de alți poeți antici, precum Euripide, în lucrări care s-au pierdut. Homer face referire în Odisea, iar Seneca, ne oferă și el o variantă a tragediei Oedip. Cu toate acestea, după Sofocle (care a scris și Oedip la Colonos), Enescu l-a consacrat pe erou în muzică. Oedip a preocupat din perspectivă psihanalitică și pe Sigmund Freud. El teoretizează conceptul numit Complexul Oedip concentrându-se pe stadiul falic (dezvoltarea sexuală a copilului, între 3 și 6 ani) și pe formarea unei identități sexuale sănătoase. Vom încerca să interpretăm paradigma oferită de mitologia greacă, mai puțin pe seama destinului. Mai mult accentuând dimensiunea socială prin prisma educației și cunoașterii de sine. Oedip a fost un copil îndepărtat de familie, de către tatăl său Laios, speriat de o profeție (atitudinea nu are legătură cu destinul). A crescut printre străini, la curtea regelui Corintului. Ajuns la vârsta majoratului, pleacă la Delfi să consulte Oracolul. Plecând de la Delfi, întâlnește într-un loc strâmt un cortegiu condus de un bătrân. I se cere să facă loc. Din orgoliu, nu acceptă, se angajează în luptă și-l omoară pe bătrân (nici această atitudine nu are legătură cu destinul). Acel bătrân era Laios, tatăl lui. Oedip nu a știut. Când a ajuns la Teba, regele Creon i-a promis mâna Iocastei dacă-l scapă de Sfinx. Oedip a dezlegat enigma, a învins Sfinxul, s-a căsătorit cu Iocasta și au avut patru copii. Iocasta era mama lui. Oedip nu a știut (pe aceasta s-a bazat Freud și a lansat conceptul Complexul Oedip). Din cauza unei molime, consultă Oracolul din Delfi și Pithia îi se cere să răzbune moartea lui Laios. În felul acesta află că el și-a omorât tatăl, s-a căsătorit cu mama sa și copiii rezultați fiind, în același timp, frații lui (toate acestea s-au petrecut din cauza aroganței și dorinței de putere, la care destinul doar asista). În sfârșit, Oedip se pedepsește și-și scoate singur ochii, Iocasta se sinucide și poeții valorifică tragedia creând arhetipul eroului tragic, al omului care luptă cu destinul. Oedip este omul îndepărtat de valorile morale ale neamului său. El nu-și cunoaște părinții și originea. Este un exemplar frumos, puternic, dar egoist. Din egoism își omoară tatăl. Este inteligent, dar lipsit de înțelepciune, atras de satisfacții efemere. Dezleagă enigma Sfinxului din dorința de a fi recompensat cu un tron și cu o fostă regină. Confruntat cu realitatea, se auto-pedepsește. Dând dovadă de conștiință, renunță la plăcerile efemere și moare în profundă suferință. Această dovadă de conștiință l-a inspirat pe Sofocle și pe ceilalți poeți, până la marele nostru Enescu. Laios ar fi putut transforma răul în bine; ar fi învins destinul modificând conținutul profeției, dacă ar fi primat sentimentul patern, nu doar instinctul de conservare. Incestul l-a preocupat pe Freud. Noi am înțeles că două funcții cerebrale sunt excepționale și în același timp catastrofale pentru om; vedem ceea ce vrem și uităm ceea ce nu ne face plăcere. Oedip se orbește pentru a vedea mai bine, cu ochii minții, realitatea întipărită în subconștientul său și renunță la plăcerile vieții pentru a nu uita faptele sale cumplite. Perioada tulbure prin care trecem, este Oracolul care ne dezvăluie păcatele. Nu este nevoie să ne flagelăm precum Oedip. Este suficient să închidem ochii și să privim în noi, pentru a redescoperi dimensiunea socială, ceea ce l-ar bucura teribil pe Aristotel. Refăcând grila valorică a existenței umane, putem atenua substanțial natura umană!