În data de 26 iunie a. c. … m-am suit în Dealul Clujului pentru a participa la Festivalul Național ,,Eterna Epigramă” (26-28 iunie), manifestare culturală aflată la cea de a XXXVII-a ediție.
După cazarea la Hotel ,,Delaf” – aceeași gazdă primitoare ca întotdeauna! – a urmat, începând cu ora 18, lansarea cărții ,,Satiriconii”, lucrare dedicată de către autor – scriitorul și plasticianul Mircea Roșa-Miro – colegilor săi de cenaclu.
Cina și socializarea prelungită au încheiat o zi caniculară ce s-a dovedit a fi, în cele din urmă, chiar răcoroasă față de următoarele.
Sâmbătă dimineață, după micul dejun și tradiționala poză de grup făcută pe treptele hotelului, un autobuz pus la dispoziție de către organizatori – dotat, din fericire, cu aer condiționat! – ne-a dus până la Poarta de su’ Feleac, proprietatea-muzeu a familiei Căpușan, acolo unde domnul Ghiță Căpușan împreună cu doamna sa, cu tanti Maria (soacra de 93 de ani!) și cu nepotul David ne-au primit, ghidat și omenit așa cum numai oamenii vrednici și gospodari se pricep s-o facă. Am văzut colecții fascinante de straie populare, demne de orice așezământ etnografic, busturile din marginea livezii – care îi nemuresc pe marele actor Florin Piersic și pe marele scriitor Cornel Udrea (să-l țină Dumnezeu în lumină!) – celebra plantație de cânepă (autorizată!) din apropiere, precum și interesanta Casă a Cânepii. Aici i-am dedicat bunului meu prieten Ionuț-Daniel Țucă, din Constanța, om aflat mai mereu cu zâmbetul pe buze, următoarea epigramă:
CASA CÂNEPII ȘI VESELUL PROCUROR ȚUCĂ
Plec spre dulcea Bucovină,
Dar nu-s lămurit defel:
O fi cânepa de vină
Sau așa zâmbește el ?!
Ne-am despărțit cu greu de Căpușani, nu înainte, însă, de a ne delecta cu gustoasele plăcinte stropite cu horinca locului și de a ne poza în acest adevărat colț de rai atât de frumos… botezat ,,Poarta de su’ Feleac”. Excursia s-a încheiat cu un scurt tur al orașului, urmat de invitația la masă și de o binevenită perioadă de relaxare în camerele răcoroase ale hotelului.
După-amiază, pe o căldură năucitoare, ne-am deplasat la Biblioteca Județeană ,,Octavian Goga”, în foaierul căreia s-a desfășurat, de la ora 17, Spectacolul de gală ,,Să râdem cu… Satiriconul” și Festivitatea de premiere a câștigătorilor, rolul de moderator revenindu-i domnului Gavril Moisa. Interpreții Dan Băgărean din Cluj și Daniel Bratu din Iași au încântat asistența cu frumoase melodii, ieșeanul Vasile Vajoga ne-a bucurat cu o reușită demonstrație de magie, iar cei de la ,,Satiricon” și invitații din țară au adus zâmbete pe buzele spectatorilor, toți fiind răsplătiți cu aplauze generoase. În final s-au cumpărat cărți de la standul special amenajat, totul încheindu-se cu o nouă poză de grup pe treptele bibliotecii. Grupajele câștigătoare la secțiunea ,,Epigramă” – tema ,,VICII” – (cu sponsorii premiilor!) și lista cu premianții la secțiunea ,,Carte de umor” (aici premiile fiind oferite de Biblioteca ,,Goga”) pot fi găsite pe site-ul Uniunii Epigramiștilor din România la rubrica ,,Rezultate la concursuri”.
Masa festivă s-a desfășurat în restaurantul hotelului ,,Delaf”, acolo unde a domnit buna dispoziție: s-a chefuit, s-a recitat, s-a cântat, dar s-a organizat și mult așteptatul concurs ad-hoc, acesta stârnind, ca de obicei, orgoliile epigramiștilor prezenți. Învingătorii au fost răsplătiți cu premii lichide, de diferite… grade care s-au dovedit, însă, a fi mai suportabile decât cele de afară. Într-un târziu ne-am dat bătuți refugiindu-ne în camere, unii pentru odihnă, iar alții pentru a urmări meciurile de la campionatul mondial de fotbal sau… pentru alte activități.
Ziua de duminică a debutat cu micul dejun, după care ne-am luat rămas bun pentru a ne regăsi, mulți dintre noi, la domeniul fermecat (situat lângă Cluj) al prietenului Radu Păcurar și al familiei sale. Iar acolo, la Pata, am continuat… distracția, fiecare după putere și după timpul rămas la dispoziție.
Mulțumim domnilor Petru Ioan Garda, Gavril Moisa, Vasile Gădălin, familiei Păcurar (Radu și Silvia), familiei Cotul (Grigore și Adela), familiei Ciocianu (Ștefan și Violeta), precum și tuturor celorlalți prieteni care și-au adus contribuția la buna desfășurare a Festivalului!
Și pentru că am văzut – pe parcursul acestor zile – o mulțime de indicatoare bilingve, închei așa:
DILEMĂ
Nu ştiu cum e ideal,
Însă mă întreb, măcar:
M-am suit la Cluj în deal,
Sau în deal la… Kolozsvar?!
Să ne revedem sănătoși, mereu cu zâmbetul pe buze…
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!






