Un biciclist a murit după ce s-a dezechilibrat din cauza vântului și a fost lovit de o mașină

Un biciclist din județul Timiș a murit, marți, după ce s-a dezechilibrat din cauza vântului puternic și a căzut în fața unei mașini care încerca să-l depășească, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accidentul s-a produs, marți, pe drumul județean 692, la ieșire din localitatea Variaș către Periam, județul Timiș.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, un șofer în vârstă de 53 de ani a încercat să depășească un biciclist care circula în același sens de mers, însă, din cauza vântului puternic, biciclistul s-a dezechilibrat și a căzut în fața mașinii, fiind izbit în plin. Biciclistul a fost proiectat într-un șanț și a murit pe loc.
„Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, respectiv vânt, în momentul depășirii, conducătorul auto a acroșat biciclistul, acesta din urmă fiind proiectat pe sensul opus de mers, într-un șanț. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, Ionuț Sârbu.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina