Accident

Un autoturism în care se aflau trei oameni, răsturnat de un autotren într-o depășire

Autoturismul în care se aflau cele trei persoane a fost grav avariat
Autoturismul în care se aflau cele trei persoane a fost grav avariat

Un șofer în vârstă de 77 de ani, care conducea un autoturism în care se mai aflau încă două persoane, s-a răsturnat în afara carosabilului după ce, intrat într-o depășire, a fost lovit de un tir care venea din spatele său. Accidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 9.30, pe DN 17, la intrarea în Câmpulung Moldovenesc dinspre Vama.
Din ancheta polițiștilor de la Formațiunea Rutieră Câmpulung Moldovenesc rezultă că șoferul în vârstă de 77 de ani, Ilie Danielevici, din Gura Humorului, aflat la volanul unui autoturism Opel Corsa, care circula pe direcția Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, a intrat într-o depășire fără a se asigura suficient, fiind acroșat de un autotren care era în spatele său, al cărui șofer intrase deja în depășire. Lovit de colos, autoturismul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Câmpulung Moldovenesc, cei trei ocupanți ai autoturismului fiind preluați de personalul medical și transportați la Spitalul municipal din Câmpulung Moldovenesc. Este vorba de șoferul de 77 de ani și un alt bărbat și o femeie, soț și soție, în vârstă de 50, respectiv 45 de ani. Din primele investigații medicale a rezultat că bărbatul de 77 de ani a suferit leziuni grave.
Având în vedere cât de avariat a fost autoturismul, se poate spune că cei trei cu avut noroc că au scăpat cu viață.
Autotrenul era condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani din Zalău.
Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri