Motto: „Trebuie să îi învățăm pe copiii noștri nu istoria trecutului, ci istoria viitorului” – Shimon Peres
Negăsiții fără treabă se află în treabă!… Sunt bântuiți de trecut, de frică și de neiertare, cum sunt toți negăsiții. Și cum sunt toți evlavioșii. Evlavioșii, nu credincioșii!… Iar oficialii – bântuiți tot de frică, în general, și de frica pierderii avantajoaselor funcții – se supun primilor; se supun unui grupuscul, deși au fost aleși de o majoritate!… Nevertebralitatea fiind comună ambelor „tabere”, ai căror membri mereu caută sau asumă greșeli din trecut – anulând memoria și meritul unor mari oameni – în loc să își vadă propriile tare din prezent. Zicala „Omul de nimic din nimic își face virtute” aici ființează!
Prin astfel de acuzații mereu „încălzite”, generând o măruntă satisfacție momentană prin supunerea „aproapelui”, reclamagiii și-o caută, riscând să trezească reacții anapoda exact în cei în care nu ar trebui să le trezească… Întrucât alți negăsiți – adesea violenți – atât așteaptă!… La astfel de nesfârșite escaladări dușmănoase duce lipsa de educație – implicit, lipsa de iubire și iertare – înlocuite prin frică și „dresură”.
Gândurile tocmai scrise mi s-au iscat aflând despre acțiunea juridică în urma căreia bustul poetului Octavian Goga de la Iași a fost demolat, sub pretextul activității sale antisemite din urmă cu aproape 100 de ani. Am aflat apoi că presiuni identice se fac asupra Clujului, unde se cere schimbarea numelui Bibliotecii Județene „Octavian Goga”, a numelui străzii care îl poartă și că, deopotrivă, poeziile lui Mihai Eminescu pot aduce acuzația de infracțiune unui om dacă sunt recitate în spații publice!
Reclamagiii sunt de la Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului din Arad: niște rătăciți care nu încap și nu pot trăi din cauza poeților Octavian Goga și Mihai Eminescu. Ei, fiind adepții legii talionului – „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (Vechiul Testament, Exodul 21:24) – ignoră învățăturile din Noul Testament, unde Iisus, în „Predica de pe munte” (Matei 5:38), o combate, propovăduind iertarea!
Ignoranții cu pricina, prea tineri fiind, nu au putut rămâne în conștiință cu iertarea și poezia – așa cum s-au încrustat în conștiința publică Iisus și marii poeți – și se screm să elimine în agora propriul fecalom rău mirositor pe care – întrucât, obsesiv, ei din el se hrănesc! – vor să îl servească întregii Românii!
Dorința tardivei răzbunări este de înțeles totuși, dacă cei care au cerut-o aparțin religioșilor habotnici din neamul celor care l-au răstignit pe Iisus.
Este expresia minților care confundă valoarea cu prețul, crezând că totul se poate cumpăra; și adesea le merge!… „Casa arde și baba se piaptănă” potrivindu-se acestor imaturi care, având numai viziunea vizuinii lor întunecoase, stau în frică. Terra, Europa, țara „ard” – uneori la propriu – „babele” arădene având numai grijulița minții lor cimentate și demne de compasiune.
Trebuie înțeles însă că mințile perfide și lașe acționează întotdeauna prin unelte umane. Prin idioții utili sau cei cumpărați. Aceștia sunt întrupați de adultul imatur care, cândva, a fost „copil invizibil” într-o familie disfuncțională. Care prunc, nefiind „văzut” și băgat în seamă de prăsitorii săi – ocupați cu banii, cu afacerile, cu averile și cu amantlâcurile – de la o vreme și-a găsit refugiul în afara casei: strada și gașca devenindu-i educatori. Am mai scris-o, dar repetarea este de folos, mai cu seamă în diagnosticul agitatorilor de acum. Un diagnostic psihanalitic ce reclamă rostiri logoterapeutice!
Așadar, spre a se simți bine, valorizat, „fericit” – implicit, spre a-și produce dopamina –, cam de la adolescență, copilul invizibil de sex feminin își găsește refugiul în sex. Admiratorii sunt ubicui, pofticioși, iar rezultatul este rapid; succesul și „fericirile” efemere ridicându-i mereu kilometrajul erotic.
Copilul invizibil de sex masculin se descurcă mai greu, sexul nefiindu-i la îndemână, de unde și vorba „Bărbatul propune, femeia dispune”. Admiratorii dopaminergici nu îi vor lipsi însă dacă el se aruncă „cu arme și bagaje” în sporturile extreme ori în cele de contact, ca spectacol, nu ca practică pentru sine.
Dacă fizicul nu-l ajută la dintr-astea, refugiul acestui adult tot în sex va fi, comoda preferință pentru parteneri de același sex fiind următoarea sa opțiune.
Dacă însă nici aici nu are căutare – fiindcă, oricum, piața cere măcar o față atrăgătoare! – nefericitului îi rămâne o singură cale: vedetismul cu orice preț prin implicarea în cauze dopaminergice la modă – fie ele și toxice!
Legat de zvârcolirea șerpească de azi contra poeților Octavian Goga și Mihai Eminescu, eu cred că am ajuns la capătul firului: arginții ucigașilor lui Iisus zornăind în buzunarul nevolnicului tocmai descris! ”Creierul” rămâne însă tot cel al unor negăsiți din „neamul ales”, bântuiți de legea talionului; ei manipulând interpușii pe ale căror fețe respingătoare – grețoase chiar! – se citește frustrarea… Deocamdată am aflat de doi imberbi. Cel foarte activ este în vestul țării, iar celălalt, oleacă mai șters deocamdată, este în centrul ei: ceva „cadru” – culmea! – la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Trebuie văzuți spre a se înțelege ce înseamnă răutatea exprimată prin acțiuni și imprimată până și pe chipul acestor nefericite mimoze de sex incert. Triste și incurabile greșeli ale naturii… umane. Adevărați dușmani „intra muros”, cum s-a arătat și binecunoscutul cal troian.
Situației României de acum i se potrivește o pildă cu rădăcini etologice în relația dintre om și câine, fiindcă este știut: rară casă în ziua de azi care să nu găzduiască cățelușul de companie – „pudelul”, cum, generic, îmi place să-i spun. El, răsfățatul tuturor, e ținut în cameră, îmbăiat, pomădat, hrănit cu ce-i mai bun, purtat în poșetă și în brațe, iar, dacă afară e frig, umblă îmbrăcat în hazlii costumașe. Culmea este că moda aceasta a pătruns și la sat!… Dar undeva în fundul curții se află dulăul: lățos, plouat, nins, uneori cu ciulini în păr, hrănit cu ce rămâne și mereu în lanț… Un tradițional dulău bătut de soartă. Și totuși, dacă lupul se aventurează în gospodărie, el, dulăul amărât, rupe lanțul și, cu prețul rănilor, salvează ocolul și, odată cu ocolul, pe stăpânul său cu pudel în brațe. Faptul este considerat normal, viața își reia cursul firesc, iar pudelul, când are chef, nu se sfiește să se rățoiască amarnic la dulăul înlănțuit, simțindu-se stăpân peste stăpânul acestuia. Astfel de comportamente sunt curente și pe stradă, doar să avem ochi!…
Cred că în România trebuie să se trezească dulăul. Nu cel isteric din partidele AUR și SOS ori din cercul adulatorilor unui Călin Georgescu, ci vigurosul dulău de bun-simț din societatea civilă neînregimentată. El trebuie să se trezească, fiindcă el există!… Și, cu fermitate și curaj, să îi pună la locul lor pe toți pudelii bipezi abuzivi, răsfățați de corectitudinea politică ori ținuți în brațe de obsedații răzbunători pe istorie. Să îi așeze la locul lor, nu să îi pedepsească, Doamne ferește!
Ca apoi dulăul, ferm și blând, să urmeze o altă pildă… O pildă europeană, însă de mare bun-simț!:
Ființează în Spania un memorial – totodată uriaș mausoleu – vegheat de o cruce gigantică sprijinită pe cer: „El Valle de Cuelgamuros”, însemnând „Valea celor răstigniți”. La inaugurare, sub dictatorul Franco, locul fusese botezat „El Valle de los Caídos” („Valea celor căzuți”), fiind destinat doar luptătorilor franchiști. Guvernul spaniol a hotărât altceva și i-a depus în acel loc de odihnă pe toți cei care s-au jertfit cu arma în mână pentru Spania, indiferent de tabără. Iar în ziua de azi, la poalele celestei cruci, își dorm somnul de veci și luptătorii republicani.
Valea celor răstigniți prin crez ajungând astfel un simbol al iertării și al reconcilierii.
Trebuie înțeles și învățat din asta!
