Întâlnirea Școlilor Academice de Artă, la Suceava, inițiată de TMMVS

O nouă idee, în premieră, prinde viață la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava – Întâlnirea Școlilor Academice de Artă.

”Pregătirea academică în domeniul artelor este, în viziunea noastră, o chestiune de importanță majoră. În arte, și nu doar în teatru, împlinirea vocației se face prin profesionalizare, prin studiu și cercetare, prin educație la nivel superior și schimburi între domenii artistice care conectează, care întregesc și dezvoltă, care definesc multidisciplinaritatea unui artist. Așa se face că studenții și școlile academice de arte sunt beneficiarii următorului proiect important al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava – Întâlnirea Școlilor Academice de Artă / AMAS (Art Meeting of Academic Schools)” – au transmis reprezentanții instituției culturale.

Prima ediție a Întâlnirii Școlilor Academice de Artă are loc la Suceava, în perioada 28 aprilie – 3 mai 2026, și se desfășoară sub îndrumarea cunoscutului actor conf. univ. dr. Paul Chiribuță. Anul acesta, invitații AMAS sunt: Universitatea Națională de Arte București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea „Ovidius” Constanța și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.

AMAS propune o întâlnire la nivel național a studenților diferitelor secții din școlile de artă: muzică, dans, arte plastice și teatru cu scopul de a oferi viitorilor artiști cadrul propice unei experiențe în care creativitatea lor să se îmbogățească din interacțiunea cu celelalte domenii artistice. Pentru această ediție, inițiatorii propun imaginarea de forme de spectacol plecând de la două lucrări simfonice: Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski și „Anotimpurile” lui Vivaldi.

Recomandări

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Divanul Artelor – lansare de carte și dezbatere culturală, la Casa Cărții, în cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Vișniec Suceava