Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital cu leziuni serioase în după-amiaza zilei de joi, 23 aprilie.

Este vorba de un accident rutier care s-a produs la Vama, pe DN17, în jurul orei 14.00.

Unui bărbat de 65 de ani, din Vama, care conducea un autoturism marca VW, i s-a făcut rău și l-a lovit pe un biciclist care circula în aceeași direcție.

L-a cărat pe capotă până a lovit un autoturism marca Land Rover care era parcat pe marginea drumului, care a fost aruncat circa trei metri într-un alt autoturism, marca Toyota, care era, de asemenea, parcat.

Atât șoferul, cât și biciclistul au putut fi testați cu aparatul etilotest, care în ambele cazuri a arătat valoarea zero.

Șoferul rănit a fost preluat de un echipaj SMURD de tip B2 și a fost transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc.

De asemenea, a fost trimis la locul accidentului și un echipaj SAJ tip B2 care l-a preluat pe biciclist, agitat, confuz. Biciclistul a fost transportat la Spitalul Județean Clinic ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

De asemenea, medicul coordonator a decis și mobilizarea unui echipaj tip C de la Suceava, care s-a întâlnit cu ambulanța tip B2 de la Câmpulung, pentru a acorda asistență suplimentară în stabilizarea pacientului.

Recomandări

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar