A-nceput Mondialul!



Titlul de azi este o dovadă de dezinformare prin omisiune. Nu e chiar încadrabil în categoria „fake news”, deoarece pe fond este adevărat: chiar a început Campionatul Mondial, numai că nu de Fotbal (la care aproape reflex ne gândim, dar până la care mai avem două luni de așteptat), ci… de Snooker. Locul e neschimbat: Teatrul Crucible din Sheffield, unde tocmai s-a semnat noul contract care prevede că până în 2050 tot aici îi vom vedea anual timp de două săptămâni pe cei 32 de jucători calificați, dintre care primii 16 din clasamentul mondial merg automat, ceilalți 16 fiind desemnați după un turneu de calificare de alte două săptămâni. Ceea ce e din ce în ce mai apăsător pentru mine e numărul din ce în ce mai mare de jucători chinezi pe care e foarte greu să-i recunoști. Alaltăieri, în sesiunea de după-amiază, în afară de adversarul lui Ronnien O’Sullivan, la masa alăturată jucau alți doi chinezi, și vă jur că la prezentarea de dinaintea meciurilor am avut impresia că e unul singur și, eventual, două clone! Ca mai mereu în ultima vreme, am avut emoții în legătură cu prezența lui Ronnie, chiar dacă declarase (sau mai ales de asta, date fiind antecedentele!) că va fi prezent. Ei bine, nu numai că e prezent, dar acum, înainte de începerea reprizei a doua (se joacă în sistemul „primul la 10” sau, altfel spus, cine face primul 10 frame-uri din maximum posibil de 19, cu întrerupere după primele 9 jocuri), conduce cu 7-2 și e într-o formă grozavă, ceea ce îmi dă speranțe maxime că va reuși ceea ce așteptăm toți cei care-l iubim: să câștige cel de-al 8-lea titlu mondial, rămânând doar el în vârf (actualmente împarte gloria cu alți doi jucători care au tot câte 7 titluri mondiale). Singurul pericol mi se pare a fi Zhao Xintong, actualul campion mondial, fenomenul care nu a pierdut nicio finală din cele 5 jucate în carieră și care a început cu o victorie acest campionat, deși a făcut și destule greșeli. Campionatul e lung, se va termina pe 4 mai, și sper ca nervii să îl țină pe Ronnie până la finalul pe care i-l doresc triumfal. Hai Ronnie!



Recomandări

Ghiță Păcurariu, omul legat 15 ani de echipa națională de fotbal a României, se mulțumește în prezent cu meciurile de pe Areni