Trenul privat care va circula pe ruta Suceava – București se află în ultima fază a pregătirilor tehnice

Primul tren electric privat de pe ruta Suceava – București va circula din februarie 2026, a precizat pentru Monitorul de Suceava Dumitru Anchidin, proprietarul Ferotrans TFI, firma care încearcă să intre pe piața feroviară de mai bine de un an de zile, dar s-a lovit până acum de mai multe impedimente, legate de autorizarea și omologarea garniturilor, susține investitorul.

Investitorul ieșean, fost șef la CFR Marfă Iași, a subliniat, de altfel, că a reușit să ajungă la liman cu trenurile electrice, pentru care a obținut certificatul de siguranță, în timp ce pentru trenurile diesel mai sunt pași pentru autorizare și omologare.

”Prima rută pe care intrăm în mod cert este Suceava – București. Avem două automotoare electrice cu care vom opera pe această trasă. În luna februarie, vom începe cu un prim tren pe zi, tur-retur, cu o capacitate de 320 de locuri”, a declarat Dumitru Anchidin pentru Monitorul de Suceava,

Investitorul ne-a transmis și fotografii cu trenul care va circula efectiv pe ruta Suceava – București.

Trenul privat care va circula pe ruta Suceava – București se află în ultima fază a pregătirilor tehnice
Trenul privat care va circula pe ruta Suceava – București se află în ultima fază a pregătirilor tehnice

Trenul, compus din două rame cuplate, este în faza ultimelor pregătiri tehnice, inclusiv de personalizare cromatică, cu însemnele Ferotrans TFI.

Trenurile care vor opera de la Suceava la București au circulat în Luxemburg și sunt fabricate imediat după 1990.

Planul operatorului privat este de a avea două trenuri pe zi, tur-retur, pe distanța Suceava – București.

Trenurile au și orarul trasat în Mersul trenurilor.

Trenurile private vor face concurență trenurilor CFR Călători de pe ruta Suceava – București, care sunt câte cinci pe zi, tur-retur.

Planul operatorului privat este de a avea timpi mai reduși de parcurs, prin singura variantă posibilă la această oră, adică prin mai puține opriri. De aceea și trenurile vor avea rang de Intercity, cu mai puține opriri. Timpul de parcurs de la Suceava la București nu ar trebui să depășească șase ore.

Evident, sunt și inconveniente, unul putând fi legat de faptul că o companie aflată la început, cu puține trenuri, va gestiona foarte greu eventuale incidente de parcurs, când este nevoie de garnituri de rezervă.

Recomandări

Trenul privat Suceava – București, suspendat temporar pentru a se face față cererii de la ruta Suceava – Constanța

Au intrat în circulație „Trenurile Soarelui”. Sucevenii au din acest an o ofertă mai bogată de curse spre Litoral

Tren de la Suceava la Constanța, în sezonul estival, la ore ideale pentru suceveni și călătorii din Moldova în general

Zeci de lucrători feroviari din Suceava, lăsați cu ochii în soare de noua societate națională de transport marfă Carpatica Feroviar