Lupte greco-romane

Suceava și Rădăuțiul continuă să dea spuma luptătorilor din județ

Laureații Campionatului Județean de lupte greco-romane

Ediția din acest an a Campionatului Județean de lupte greco-romane pentru cadeți a avut loc la Rădăuți, în organizarea Culubului Sportiv Școlar din localitate și a Asociației Județene de Lupte-Greco Romane, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava. La competiție au participat un număr de 60 de sportivi, de la cluburile CSS Rădăuți, CSM Bucovina Rădăuți, LPS Suceava și Bucovina Suceava. „A fost un concurs deosebit de puternic, în condițiile în care atât Suceava cât și Rădăuțiul sunt două orașe cu mare tradiție în acest sport. Sunt câțiva copii cu reale calități, precum Teodor Horătău sau Daniel Blănari, care vor conta în mod sigur în lupta pentru medalii la ediția din acest an a campionatelor naționale”, a declarat Valerică Gherasim, președintele Asociației Județene de Lupte-Greco Romane.
Rezultate:
39 kilograme – Valentin Boicu – CSS Rădăuți
42 kilograme – Ion Moisei – LPS Suceava
46 kilograme – Cosmin Mihalache – LPS Suceava
50 kilograme – Sebastian Nechita – CSS Rădăuți
54 kilograme – Florin Maruseac – CSS Rădăuți-romane
58 kilograme – Teodor Horătău – LPS Suceava
63 kilograme – Sebastian Strijac – LPS Suceava
69 kilograme – Ionuț Rusu – LPS Suceava
76 kilograme – Daniel Blănari – CSM Suceava
100 kilograme – Ionuț Buhăianu – CSS Rădăuți

Recomandări

CCI Suceava continuă organizarea de programe de formare profesională pentru angajați din județ și din Regiunea de Nord-Est

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare

Ateliere gratuite de prevenție în Suceava și Rădăuți pentru comunitățile afectate de calamități naturale