Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților inițiază un catalog al tradițiilor populare autentice din județul Suceava

Județul Suceava reprezintă una dintre cele mai valoroase regiuni etnofolclorice ale României, remarcându-se prin bogăția tradițiilor, a obiceiurilor și a creațiilor populare consemnate încă din secolul al XIX-lea în numeroase culegeri de folclor.

Dacă privim picturile de la Mănăstirea Humor și Mănăstirea Moldovița, unde sunt reprezentate scene din dansul cunoscut sub numele de „Arcanul” — dans păstrat și astăzi în Obcinile Bucovinei — putem afirma că, pentru strămoșii noștri, folclorul nu a fost doar o formă de divertisment sau expresie artistică, ci și un mijloc de transmitere a memoriei colective, a credințelor, valorilor și identității comunităților locale.

Bogăția repertoriului popular din localitățile județului Suceava a devenit obiect de cercetare pentru o întreagă generație de cărturari și etnografi valoroși. Preotul Simion Florea Marian (n. 1847, Ilișești), Alexandru Voievidca (n. 1862, Vaslăuți), Artur Gorovei (n. 1864, Fălticeni), Leca Morariu (n. 1888, Pătrăuți) și Elena Niculiță-Voronca (†1939, Siret) sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute nume ale acestei generații.

Lucrările lor demonstrează faptul că, la începutul secolului al XX-lea, în satele sucevene exista un repertoriu popular impresionant, legat atât de marile momente din viața omului, cât și de sărbătorile de peste an.

Având în vedere preocuparea pentru păstrarea și valorificarea acestei moșteniri culturale, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților inițiază realizarea unui catalog al localităților în care se mai păstrează: cântece de bocet funerar; ritualul iertăciunii la nuntă; colinde tradiționale vechi.

Centralizarea informațiilor despre interpreții populari care mai cunosc versurile și melodiile tradiționale se va realiza prin intermediul părinților parohi din parohiile ortodoxe.

Cu speranța ca până la data de 15 iulie să identificăm numele și datele de contact ale celor care au păstrat cu grijă aceste cântece moștenite de la străbuni, ne dorim ca, în viitorul apropiat, să putem organiza concursuri, ateliere și concerte dedicate folclorului tradițional autentic.

Pr. Ciprian BLAGA

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților inițiază un catalog al tradițiilor populare autentice din județul Suceava
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților inițiază un catalog al tradițiilor populare autentice din județul Suceava
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților inițiază un catalog al tradițiilor populare autentice din județul Suceava
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților inițiază un catalog al tradițiilor populare autentice din județul Suceava

Recomandări

„Moda la Porțile Levantului” a ajuns la Suceava. O incursiune spectaculoasă în eleganța și rafinamentul boierilor și jupânițelor de odinioară

Minitabăra elevilor pasionați de istorie și geografie de la școlile „Ion Creangă” și Nr. 4 Suceava, la Cacica, 2026: recunoștință, prietenie, aventură, distracție

Festivalul Internațional „Întâlniri Bucovinene” va transforma municipiul Câmpulung Moldovenesc în capitala folclorului bucovinean

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului