Protest spontan la Protecția Consumatorului Suceava

Vasile Latiș
Vasile Latiș

Angajații Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Suceava au declanșat marți o acțiune de protest spontan, între orele 12.00 și 13.00, aceștia fiind nemulțumiți de nivelul de salarizare. Reprezentanții sindicatului la care sunt afiliați angajații CJPC Suceava, au menționat că „a fost o acțiune spontană, nu a fost o grevă. Ne-am solidarizat cu colegii noștri de la Brașov”.Sindicaliștii vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la salariile mici ale funcționarilor publici din cadrul instituției și la discordanțele foarte mari care există între aceștia și ceilalți funcționari publici cu atribuții similare. La rândul său, Vasile Latiș, șeful CJPC Suceava, a precizat că, în intervalul 12.00 – 13.00, angajații instituției au fost pe teren, desfășurând acțiuni de control, însă nu au încheiat nici un proces verbal.

Recomandări

Angajații Casei de Pensii Suceava au organizat un protest spontan, nemulțumiți de noua Lege a salarizării unitare

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Consiliul Județean Suceava, obligat de CEDO să achite unei foste angajate de la Protecția Copilului o datorie din 2017-2019, de circa 20.000 de euro